Macron a încercat în 13 minute să îi împace pe francezi și le-a promis un plan pe 100 de zile. Reacția a fost altfel decât s-a așteptat

Data actualizării: Data publicării:
proteste violente in franta in titmpul discursului lui macron
Macron a încercat în 13 minute să îi împace pe francezi și le-a promis un plan pe 100 de zile. FOTO: Profimedia Images

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a acordat un termen de 100 de zile pentru a calma ţara după săptămâni de proteste şi furie din cauza creșterii vârstei de pensionare. El a cerut guvernului său să înceapă discuţii cu sindicatele pe mai multe probleme, scrie Reuters. Discursul său, care a durat 13 minute, i-a enervat însă și mai tare pe francezi care au protestat în fața primăriilor din întreaga țară și au bătut în oale și tigăi.

Într-un discurs televizat, în plină criză politică legată de aprobarea acestei reforme, Macron a insistat asupra faptului că modificările aprobate de guvernul său sunt singurul răspuns posibil la creşterea progresivă a numărului de pensionari şi a speranţei de viaţă.

El a spus că reforma pensiilor 'este necesară' pentru a evita acumularea de deficite şi a propus un nou 'pact social' pentru a îmbunătăţi condiţiile de muncă.

În acest discurs televizat, la două zile după ce a promulgat legea de creştere a vârstei de pensionare cu doi ani, până la 64 de ani, Macron a declarat că doreşte ca premierul să propună măsuri privind condiţiile de muncă, legea şi ordinea publică, educaţia şi sănătatea.

"La 14 iulie, trebuie să fim capabili să facem un bilanţ", a spus Macron, referindu-se la Ziua Bastiliei (cucerirea fortăreţei la 14 iulie 1789), ziua naţională a Franţei, adesea o piatră de hotar în politica franceză. "Avem în faţa noastră 100 de zile de linişte, unitate, ambiţie şi acţiune pentru Franţa", a declarat el.

Macron şi-a pus în joc reputaţia de reformator pe modificările aduse sistemului de pensii, despre care a spus că sunt necesare pentru a evita deficitul de miliarde de euro în fiecare an până la sfârşitul acestui deceniu. Dar eşecul său de a construi o majoritate parlamentară pentru a susţine reforma, care l-a forţat să o treacă fără vot, recurgând la puteri constituţionale speciale, l-a costat mult capital politic, comentează Reuters.

El a declarat luni că regretă faptul că modificările nu au fost susţinute de publicul larg. "Este acceptată această reformă? Evident că nu. În pofida lunilor de discuţii, nu s-a ajuns la un consens şi regret aceasta. Trebuie să tragem toate învăţămintele din asta", a declarat preşedintele francez, recunoscând că există "furie" în rândul populaţiei, întrucât locurile de muncă nu pot face faţă creşterii costului vieţii. Această "cerere de justiţie socială şi de înnoire a vieţii democratice" trebuie ascultată, a spus el, subliniind că "răspunsul nu poate sta în imobilism sau extremism".

Paris : Pan-banging protest during French President Emmanuel Macron’s televised address to the nation
Francezii au protestat în fața primăriilor din întreaga țară și au bătut în oale și tigăi. FOTO Profimedia Images



Acesta este motivul pentru care a propus un nou "pact social" împreună cu patronatele şi sindicatele, pentru a discuta "fără limite sau tabuuri" o serie de "probleme esenţiale", printre care a menţionat salariile, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi distribuirea bogăţiei.

"Uşa va fi întotdeauna deschisă", a declarat şeful statului, în pofida faptului că, în ultimele trei luni, Palatul Elysee a refuzat să organizeze reuniunea solicitată de sindicate, care au respins categoric creşterea vârstei minime de pensionare şi poziţia guvernului faţă de această măsură, axa centrală a reformei.

Primul mesaj adresat națiunii de la începutul crizei

În discursul său mult aşteptat, care a durat 13 minute şi a fost primul său mesaj adresat naţiunii de la începutul crizei reformei pensiilor, în ianuarie, Macron a făcut, de asemenea, o pledoarie pentru o "independenţă" franceză, care să garanteze viitorul ţării independent de forţele externe.

Aceste obiective vor fi atinse, a spus el, numai prin muncă şi reindustrializare, ceea ce va crea, de asemenea, locuri de muncă mai bine plătite

În timp ce Macron îşi începea discursul, manifestanţii au bătut în oale şi tigăi în faţa primăriilor din întreaga ţară, iar grupuri mici de protestatari au dat foc la tomberoane de gunoi în Paris.

Preşedintele francez a oferit puţine detalii despre foaia de parcurs la care doreşte ca guvernul să lucreze, dar a spus că ar trebui să îmbunătăţească condiţiile de muncă şi să înăsprească legile privind imigraţia.

Vorbind imediat după discursul lui Macron, şeful celui mai mare sindicat din Franţa, Laurent Berger de la CFDT, a afirmat că discursul prezidenţial a fost "complet gol" şi nu a reuşit să răspundă furiei din ţară.

"Este un fel de vid, nu există nimic acolo, ne aşteptam la altceva", a spus el, adăugând că sindicatele vor fi dispuse să discute cu guvernul numai după Ziua Muncii, la 1 mai, după o perioadă de "decenţă" pentru a lăsa furia muncitorilor să se calmeze.

Lidera extremei drepte, Marine Le Pen, a afirmat că Emmanuel Macron este "blocat într-o lume paralelă", potrivit Reuters.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...