Liderii UE vor să ceară Bruxelles-ului plafonarea prețului la gazele naturale

Data publicării:
ZEMNÝ PLYN - PODZEMNÝ ZÁSOBNÍK // NATURAL GAS - UNDERGROUND STORAGE
Foto: Profimedia Images

Liderii statelor membre ale Uniunii Europene ar urma să ceară Bruxelles-ului să propună plafonarea preţurilor la gazele naturale, când se vor întâlni vineri, 7 octombrie, conform proiectului declaraţiei lor comune, consultat de Reuters.

Liderii UE vor cere Comisiei Europene să lucreze urgent la acţiuni, inclusiv „propunerea unor soluţii viabile pentru reducerea preţurilor prin plafonarea preţurilor gazelor naturale”, se arată în proiect, potrivit Agerpres.

Vineri, liderii UE vor discuta la Praga următoarele măsuri menite să ţină sub control creşterea preţurilor la energie, care alimentează nivelul record al inflaţiei şi ameninţă să provoace recesiune. Comisia a repetat că guvernele UE pot încă să folosească 225 miliarde de euro sub formă de împrumuturi ieftine neutilizate din fondul UE de revenire post-pandemie şi să le utilizeze pentru a răspunde la criza energetică.

Separat, ministrul spaniol al Economiei, Nadia Calvino, şi-a exprimat speranţa că premierul ţării, Pedro Sanchez, îl va putea convinge pe omologul său german să renunţe la opoziţia faţă de propusa plafonare a preţurilor la gaze naturale.

„Sunt sigură că această problemă va fi discutată miercuri, la întâlnirea dintre Spania şi Germania, şi sper să convingem Germania să avanseze pe această cale”, a declarat Calvino, referindu-se la viitoarea întâlnire dintre Pedro Sanchez şi cancelarul Olaf Scholz.

Pe 30 septembrie, statele membre ale Uniunii Europene au convenit impunerea de taxe pe profiturile excepţionale ale firmelor din energie şi au început negocierile privind viitoarele decizii pentru a rezolva criza energiei, posibil o plafonare a preţului la gazele naturale la nivelul blocului comunitar. În timp ce multe state membre UE cer impunerea unui plafon a preţului la gazele naturale la nivelul blocului comunitar, altele, inclusiv Germania, se opun.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...