Legea care afirmă că dreptul polonez primează în fața dreptului european a intrat în vigoare

Data publicării:
Steagurile Poloniei și Uniunii Europene.
Legea care afirmă că dreptul polonez primează în fața dreptului european a intrat în vigoare. Foto: GettyImages

O decizie istorică a Curţii Constituţionale poloneze, care afirmă primatul dreptului polonez asupra dreptului european, a intrat în vigoare marţi după publicarea sa în Monitorul Oficial, relatează AFP.

Această decizie, emisă joi într-un caz introdus de guvernul populist naţionalist polonez, ar putea ameninţa finanţarea Poloniei de către UE şi este considerată ca o primă etapă posibilă către ieşirea sa din Uniunea Europeană.

Decizia pune în discuţie primatul dreptului comunitar - un principiu cheie al apartenenţei la UE - prin declararea anumitor articole importante ale tratatelor Uniunii Europene „incompatibile” cu Constituţia poloneză.

Citiți și:
Premierul Poloniei: „Polexit este nu doar un fake news ci și o minciună prin care se vrea slăbirea UE”

Decizia a fost criticată de către Bruxelles, precum şi de majoritatea liderilor europeni.

Premierul ungar Viktor Orban şi-a exprimat sprijinul, solicitând UE să „respecte limitele suveranităţii statelor membre”.

Curtea Constituţională, sub influenţa partidului de guvernământ, a cerut, de asemenea, instituţiilor europene să nu „acţioneze dincolo de sfera competenţelor lor”, intervenind în funcţionarea sistemului judiciar polonez, potrivit Agerpres.

Reformele sistemului de justiţie introduse de populişti constituie un subiect de dispută major cu Bruxelles-ul, notează AFP.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri