Le Pen: Evreii francezi vor trebui să renunțe la cetățenia israeliană

Data publicării:
French Far-Right National Front President Marine Le Pen Is At Henin Beaumont For North Regional Elections
Foto: Gulliver/GettyImages

Marine Le Pen, favorită pentru a câștiga primul tur al alegerilor prezidențiale din Franța, a declarat într-un interviu că nu e de acord cu cetățenia dublă în cazul țărilor care nu sunt țări europene. Întrebată în mod expres despre Israel, lidera partidului de extremă dreaptă Frontul Național a răspuns că „Israel nu e o țară membră a UE”.

French Far-Right National Front President Marine Le Pen Is At Henin Beaumont For North Regional Elections
Foto: Gulliver/GettyImages

Marine Le Pen a declarat la televiziunea France 2 că „Israel nu e o țară membră a Uniunii Europene și nici nu se consideră ca atare”, răspunzând astfel unei întrebări în legătură cu dubla cetățenie.

Cotidianul israelian Haaretz menționează că, în Franța, comunitatea israeliană formează o mare comunitate.

Dacă va fi aleasă președinte, ea a spus că interzicerea acestui drept se va aplica și cetățenilor americani și nord-africani. Însă, de măsură nu vor fi vizați cetățenii din țările membre UE și din Rusia, cele două entități formând în vizizunea sa „o Europă a națiunilor”.

Le Pen, favorită să câștige primul tur de scrutin în Franța

Sondajul realizat de Harris Interactiv pentru turul de scrutin din 23 aprilie o creditează pe Le Pen, care conduce partidului antiimigranţi şi eurosceptiv Frontul Naţional, cu 24% din intenţiile de vot.

Pe a doua poziţie se află Macron, cu 21% din intenţiile de vot.

Francois Fillon, care în urmă cu două săptămâni era favorit să câştige alegerile, dar ale cărui şanse au scăzut semnificativ în urma scandalului angajărilor fictive, ar urma să obţină 19% din voturi, potrivit sondajului.

Autorii sondajului au plecat de la premisa că Francois Bayrou, de centru, va candida. Acesta este creditat cu 5% din intenţiile de vot.

Bayrou nu şi-a anunţat oficial candidatura, iar dacă decide să nu se înscrie în cursă, alegătorii săi se vor orienta, probabil, către Macron sau Fillon.

Alte două sondaje publicate miercuri au creditat-o pe Le Pen cu un avantaj similar în primul tur de scrutin, dar au anticipat că fostul bancher de investiţii o va învinge în al doilea tur de scrutin. Macron ar urma să obţină 63% din voturi, iar Le Pen are 37%.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...