Justiţia spaniolă refuză să claseze ancheta pentru corupţie ce o vizează pe soţia premierului Pedro Sanchez

Data publicării:
Premierul Pedro Sanchez și soția sa, Maria Begona Gomez Fernandez
Premierul Pedro Sanchez și soția sa, Maria Begona Gomez Fernandez Foto: Niklas HALLE'N / AFP / Profimedia

Justiţia spaniolă a respins miercuri o cerere a Parchetului de clasare a anchetei pentru corupţie care o vizează pe soţia prim-ministrului Pedro Sanchez. Judecătorii apreciază că există elemente „suficiente” care să justifice continuarea investigaţiilor.

„Există indicii referitoare la presupusa săvârşire a unui delict”, care sunt „suficiente” pentru ca această anchetă preliminară să continue, se arată într-o decizie a unui tribunal de la Madrid, care estimează că aceste indicii sunt „mai mult decât simple suspiciuni”, scrie Agerpres, preluând AFP.

Decizia, luată în pofida unui raport recent al Gărzii Civile, care conchide absenţa unui caz, constituie o dezavuare a Parchetului, care ceruse pe 25 aprilie „anularea” procedurii şi „clasarea cauzei”.

Dar ea constituie mai ales un revers politic pentru Sanchez, opoziţia de dreapta văzând în această anchetă o confirmare a acuzaţiilor de corupţie împotriva prim-ministrului socialist şi a guvernului său.

De ce este acuzată soția premierului

Ancheta a fost deschisă pe 16 aprilie pentru presupuse fapte de corupţie şi trafic de influenţă, după o plângere depusă de un colectiv apropiat extremei drepte ce o vizează pe soţia lui Sanchez, Begona Gomez. Acest colectiv a recunoscut ulterior că plângerea se baza doar pe articole din presă.

Potrivit media online El Confidencial, care a dezvăluit existenţa anchetei, justiţia se interesează în special de legăturile dintre Begona Gomez şi grupul turistic spaniol Globalia.

Directorul său general, proprietarul companiei aeriene Air Europa, ar fi avut o întrevedere cu Begona Gomez atunci când grupul său negocia cu guvernul asupra acordării unui ajutor public în plină pandemie de COVID-19. Begona Gomez conducea atunci o fundaţie care semnase un acord de sponsorizare cu Globalia.

Sanchez a amenințat cu demisia

Sanchez a calificat la sfârşitul lui aprilie acuzaţiile împotriva soţiei sale drept „strategie de hărţuire şi demolare” provenind de la „media puternic marcate de dreapta şi extrema dreaptă” şi susţinute, potrivit lui, de opoziţia conservatoare.

Ministrul justiţiei Felix Bolanos a dat miercuri asigurări că raportul Gărzii Civile „a demontat piesă cu piesă toate falsele acuzaţii” împotriva Begonei Gomez.

„Nu există absolut nimic” în acest dosar, „cu cât mai repede va fi clasată această anchetă, cu atât va fi mai bine”, a insistat el.

La anunţarea anchetei, Sanchez afirmase pe 24 aprilie, spre surpriza generală, că intenţionează să demisioneze şi îşi va suspenda activităţile timp de cinci zile pentru a reflecta la aceasta. În final, el a decis să rămână la putere.

Opoziţia este de părere că această pauză a fost doar o punere în scenă pentru a deturna atenţia opiniei publice şi că prim-ministrul nu a avut niciodată intenţia de a renunţa la funcţiile sale.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cele 5 declarații șocante ale lui Trump despre NATO care ridică întrebări privind...
Digi FM
Dan Negru, despre ultimul mesaj primit de la Silviu Prigoană: „Mă uitam în telefon. Îmi pare rău”
Pro FM
Andrea Bocelli, despre secretul căsniciei cu Veronica Berti, care îi e soție de peste două decenii...
Film Now
Ellen Pompeo, pe străzile din LA, într-o zi obișnuită, când nu îmbracă uniforma medicală în serialul „Grey's...
Adevarul
Scandalul întâlnirii lui George Simion cu un spion rus. Marcel Ciolacu îi cere demisia șefului Comisiei...
Newsweek
Pensie mărită în decembrie pentru 2.200.000 de pensionari. În ce zile se dau banii?
Digi FM
Cum l-a cunoscut Irina Fodor pe soțul ei, Răzvan Fodor. Ce diferență de vârstă e între ei
elon musk foto profimedia
De ce s-a enervat Elon Musk pe un oficial al NATO. „Tipii ca el cred că 1984 este un manual de instrucţiuni”
Digi Animal World
Ce fel de stăpân de câine ești? Oameni de știință au descoperit trei categorii de proprietari
Film Now
Adevăratul motiv pentru care Ben Affleck pare atât de nefericit mereu. Un apropiat a rupt tăcerea: „Vrea să...
UTV
Ana Baniciu si-a aratat casa veche de un secol, renovata in mare stil. „Am incercat sa ii dam un aspect...