Lungmetrajul „1917” în regia lui Sam Mendes, este marele câştigător al premiilor BAFTA de anul acesta. Cu șapte trofee, filmul despre Primul Război Mondial, a dominat clar gala care s-a desfășurat aseară la Royal Albert Hall. „Joker” conducea în topul nominalizărilor, la 11 categorii, dar a luat numai trei premii. În vreme ce The Irishman, care avea 10 nominaliări, nu a luat nimic.
Singura peliculă britanică nominalizată la categoria cel mai bun film, „1917”, a triumfat în fața rivalilor americani „Joker” și „Once Upon A Time… In Hollywood”. Filmul a obținut 7 trofee BAFTA, inclusiv pentru cel mai bun regizor.
„Mulțumesc BAFTA pentru această seară minunată, mulțumim foarte mult! Și mulțumim tuturor oamenilor care au fost să vadă acest film la cinema. Încă mai rulează. Și mulțumim și echipei, care este acolo sus, la cucurigu”, spune Sam Mendes, regizor.
„Joker” a luat trei premii, printre care și pe cel pentru cel mai bun actor, acordat lui Joaquin Phoenix. În discursul său, actorul i-a criticat pe organizatorii galei, pentru că ar fi făcut discrimări.
„Mă simt foarte onorat și privilegiat să fiu aici în această seară. BAFTA mi-a sprijinit dintotdeauna cariera și sunt profund recunoscător. Dar trebuie să spun că nu mă simt complet bine, pentru că sunt atât de mulți colegi de breaslă care ar merita și nu au acest privilegiu. Cred că ce transmitem este un mesaj clar că oamenii de culoare nu sunt bineveniți. Cred că avem mult de lucru să înțelegem cu adevărat rasismul sistemic”, a declarat Joaquin Phoenix.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Prințul William, care este președintele BAFTA, a subliniat și el nevoia de schimbare.
„Suntem în 2020 și nu pentru prima oară în ultimii ani, ne aflăm din nou în siuația de a vorbi despre nevoia de a asigura diversitate în acest domeniu și în procesul de acordare a premiilor. Nu ar trebui să mai fie cazul în vremurile noastre”, spune prințul William, duce de Cambridge.
Brad Pitt a câștigat premiul BAFTA pentru cel mai bun actor într-un rol secundar. Nu a fost prezent. În locul său, pe scenă, a urcat Margot Robbie.
„Hey, Marea Britanie! Am auzit că tocmai ai devenit single, bun venit în club (...) Bla bla bla...A, și mai spune că va boteza trofeul „Harry”, pentru că este foarte entuziasmat să-l ia cu el în State. Sunt cuvintele lui, nu ale mele.
Nu a fost singura glumă referitoare la recentele scandaluri în care au fost implicați unii dintre membrii familiei regale britanice.
„ Este minunat să fii aici la Royal Andrew... Royal Harry... Royal Phil... În acest palat regal”, spune Rebel Wilson, actriță.
Editor web: C.T.