Mai mulţi indivizi mascaţi, cu arme automate în mâini, au intrat cu forţa într-o bancă din Berlin şi au spart seiful. Paguba estimată: un milion de euro.
Spărgătorii au intrat în clădire luând prin surprindere femeia de serviciu care tocmai venise la muncă. Apoi, infractorii au aşteptat ascunşi în bancă să vină şi ceilalţi angajaţi, pe care i-au legat ca să nu dea alarma. În final, indivizii înarmaţi au intrat în seif, au jefuit mai multe cutii de valori şi au dispărut fără urmă.
Câteva ore mai târziu, două maşini incendiate au fost găsite într-un alt cartier al Berlinului. Poliţia crede că este posibil să fie chiar vehiculele folosite de spărgători, scrie presa locală.
Până acum, autorităţile nu au informaţii despre identitatea făptaşilor.