Ei au fost întorşi astăzi de la graniţa dintre Belarus şi Polonia, la două zile după ce plecaseră din Moscova. Intenţia lor era să refacă drumul parcurs de Armata Roşie prin Europa, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
De altfel, oficialii polonezi anunţaseră că nu-i vor lăsa pe motociclişti pe teritoriul acestei ţări, în contextul în care ultranaţionaliştii ruşi sunt acuzaţi că s-au implicat în anexarea Crimeei, anul trecut.
Călătoria ar fi trebuit să urmeze un traseu de şase mii de kilometri. Motocicliştii ar fi urmat să treacă prin Belarus, Polonia, Cehia şi Austria, după care să ajungă la Berlin pe 9 mai, ziua în care Rusia sărbătoreşte victoria împotriva Germaniei naziste.