În Grecia a început procesul a 24 de lucrători umanitari acuzaţi de spionaj după salvarea unor refugiaţi: „Farse motivate politic”

Data actualizării: Data publicării:
Migranți ajutați de lucrători umanitari
În Grecia a început procesul a 24 de lucrători umanitari acuzaţi de spionaj după salvarea unor refugiaţi. Foto: Profimedia

În insula Lesbos din Grecia a început joi procesul a 24 de lucrători umanitari acuzaţi de spionaj după ce s-au implicat în salvarea unor refugiaţi, informează Reuters.

Procesul a fost amânat imediat, în contextul apelurilor unor grupuri pentru drepturile omului ca autorităţile să renunţe la acuzaţiile „absurde” de spionaj şi dezvăluire a unor secrete de stat.

Lucrătorii umanitari, dintre care unii sunt străini, iar unul este refugiat din Siria, erau afiliaţi organizaţiei non-profit Centrul Internaţional pentru Reacţii de Urgenţă (ERCI), care a acţionat în Lesbos din 2016 până în 2018. Insula era atunci în prima linie a crizei refugiaţilor din Europa; zeci de refugiaţi ajungeau zilnic la ţărm.

Inculpaţii, care ar putea fi condamnaţi la maximum opt ani de închisoare, resping acuzaţiile. Ei sunt cercetaţi penal, în cadrul unei anchete care încă nu s-a încheiat, şi pentru trafic de persoane, apartenenţă la o grupare infracţională şi spălare de bani.

„Sunt furios”, a declarat în afara tribunalului scafandrul de salvare Sean Binder, crescut în Irlanda. „Sunt furios că cerinţa legală de a încerca să ajuţi oameni în pericol pe mare este acum incriminată. Sunt furios fiindcă nu există nici urmă de dovadă împotriva noastră”.

Binder a fost arestat în 2018 şi a stat 107 zile în arest preventiv. Mama sa, Fanny, speră să îl poată lua acasă.

Parlamentul European: „Cel mai mare caz de incriminare a solidarităţii din Europa”

La fel ca Binder a păţit şi Sarah Mardini, o înotătoare siriană care a ajuns în Grecia împreună cu sora ei, într-o barcă supraîncărcată, în 2015, şi a salvat alţi 19 pasageri trăgând spre ţărm timp de patru ore ambarcaţiunea care se scufunda. Mardini a fost închisă în închisoarea da maximă securitate din Atena şi în cele din urmă a primit azil în Germania. Ea nu s-a putut prezenta la proces din cauză că are interdicţie de intrare în Grecia, ceea ce avocatul ei consideră că este „un paradox”.

În iunie, un raport al Parlamentului European a apreciat că dosarul este „cel mai mare caz de incriminare a solidarităţii din Europa”. Grupuri pentru apărarea drepturilor omului, inclusiv Amnesty International şi Human Rights Watch, au considerat că acuzaţiile sunt „farse” şi „motivate politic”.

„E un proces care n-am fi vrut să aibă loc, fiindcă oamenii aceştia se confruntă cu acuzaţii false, acuzaţii absurde”, a declarat un reprezentant al Amnesty. „Amânarea de azi a procesului, în vederea judecării la o instanţă superioară, nu face decât să amplifice încălcările drepturilor omului în acest caz”, a apreciat el.

Human Rights Watch a afirmat că lucrătorii umanitari sunt acuzaţi de spionaj pe baza unui raport al poliţiei care a consemnat că monitorizau canalele radio ale pazei de coastă greceşti şi ale Frontex, forţa de frontieră a UE. Poliţiştii au recunoscut însă că respectivele canale nu erau criptate, mai informează sursa citată de Agerpres.

Unul din acuzaţi, olandezul Pieter Wittenberg, în vârstă de 73 de ani, spune că a ajutat refugiaţii gătind şi dându-le haine. „Am învăţat, fiind căpitan de vas pe mare, că trebuie să faci faţă problemelor pas cu pas”. „Am încredere în judecători, suntem totuşi în Europa”, adaugă el.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Femeia după chipul căreia a fost creată Statuia Libertății. Cum arăta muza celui mai cunoscut simbol al...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
570 lei în plus la pensie timp de 6 luni pentru anumiți pensionari. Cum intri în posesia banilor?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
buletin de vot pregatiti pentru urna
Alegeri prezidenţiale 2024: A început votul în străinătate. Câți români s-au prezentat la urne până acum
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...