Imigranți români arestați în Marea Britanie

Data publicării:
imigranti mb

Este vorba despre persoane de etnie romă care și-au instalat o tabără ilegală în Marble Arch. Acesta este, de altfel, motivul pentru care au fost ridicați de agenții de poliție.

Nu este vorba despre persoane care au sosit în ultimele zile în Marea Britanie, în condițiile în care acestea se aflau în regat încă înainte de ridicarea restricțiilor pentru români și bulgari.

În ultimele luni au avut loc mai multe asfel de arestări, în condițiile în care mai multe grupuri de romi și-au instalat taberele în acea zonă din centrul Londrei.

Mai multe tabloide britanice, care duc o campanie împotriva românilor și bulgarilor și care, în ultimele luni, au avertizat în legătură cu o „invazie” a acestora în Marea Britanie, s-au grăbit să relateze incidentul.

Conform legislaţiei care a intrat în vigoare la 1 ianuarie, persoanele care sunt expulzate nu se pot întoarce pentru o perioadă de un an, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului britanic de Interne. Biletele imigranţilor care sunt de acord să se întoarcă acasă sunt plătite de către Ministerul britanic de Interne, consilii locale, iar uneori de către asociaţii de binefacere pentru persoane fără adăpost ca ThamesReach, potrivit publicaţiei Daily Express, citată de Mediafax.

În ciuda campaniei tabloidelor, britanicii nu sunt speriați de așa-zisa invazie a românilor în țara lor. „Sunt foarte mulţi români şi bulgari care aterizează în lacul părinţilor mei deghizaţi în picături de ploaie”, scria un britanic pe Twitter. De altfel, multe comentarii asemănătoare au fost publicate în aceste zile pe rețelele de socializare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri