Începe asaltul asupra magazinului. Grilajul automatizat se ridică încet. O persoană este deja prăbuşită la podea. Forţele speciale încearcă să intre în magazin.
Atacatorul deschide focul. Forţele de ordine răspund la rândul lor din plin.
După câteva secunde, se vede foarte clar cum teroristul care încearcă să iasă cu arma în mână este eliminat de poliţie.
Apoi forţele de ordine intră în magazin. În acelaşi moment, ostaticii se precipită şi încearcă să iasă din magazin ţipând.
Un cadavru este mutat de acolo, nu se poate şti dacă este vorba de atacator sau de una dintre victime. În colţul străzii, un bărbat este rănit, colegii lui îl trag acolo. Misiune încheiată.