Hurezeanu despre amenințarea lui Lavrov la adresa Ucrainei: Imposibil de pus în aplicare

Data publicării:
hurezeanu in jds

„Cred că este vorba despre o amenințare retorică, gravă, dar imposibil de pus în aplicare, pentru că asta declanșează un întreg proces. Orice intervenție în Ucraina urcă spirala și cred că rușii nu au acest interes acum. Cred că ei insistă cu presiunile asupra situațiilor conflictuale din orașe est-ucrainene, fixează raza de amenințare în direcția Republicii Moldova prin Transnistria... Au legat posibilitatea secesiunii Transnistriei, după cererea politicienilor locali de unire cu Rusia, și autodeclararea Republicii Odessa. Dar nu cred că conducerea Rusiei e în situația de a escalada operațiuni militare, pentru că trecerea frontierelor Ucrainei – cu ce? cu tancuri, cu blindate, cu avioane – presupune încălcarea unor frontiere și mai legitime decât cele ale Crimeei. E greu de crezut că se va întâmpla asta”, a declarat analistul Emil Hurezeanu în emisiunea „Jurnalul de Seară” de la Digi24.

Degeratu vrea să-și ascundă nesiguranța și teama 

Pe de altă parte, Emil Hurezeanu recunoaște că în regiune există o tensiune militară și spune că cel mai bine este detectată chiar de către militari. Jurnalistul a luat ca exemplu o intervenție anterioară la Digi24 a generalului în rezervă Constantin Degeratu, fost șef al Statului Major General.

La o simplă analiză de discurs, Emil Hurezeanu a constatat că generalul Degeratu a folosit de prea multe ori, în cinci minute, formula „cu siguranță”. În opinia jurnalistului, această formulă îi permite generalului să nu-și trădeze nesiguranța și starea de teamă. „Am fost convins, nu sunt un psiholog, dar când un general, în cinci minute, îți vorbește despre posibilitatea refacerii gărzilor patriotice și a chemării rezerviștilor – fie ei profesioniști, fie cei recrutați în armata obligatorie – și spune de fiecare dată când începe o frază „cu siguranță”, „cu siguranță”, în spatele acestei siguranțe, care e doar retorică, stă teama. Multor oameni le este teamă. E normal”, a declarat Emil Hurezeanu.

Urmăriți-i comentariile în materialele video atașate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce să oprești Wi-Fi-ul întotdeauna pe timp de noapte…
Digi FM
Imagini şocante în noaptea de Revelion. Un şofer a fost filmat în timp ce se învârte cu maşina într-un sens...
Pro FM
Fostul bodyguard al lui Whitney Houston, tentat să „renunțe la tot” de dragul cântăreței: „Siguranța ei era...
Film Now
A divorțat, iar acum iubește din nou. Fratele lui Ben Affleck, surprins alături de partenera lui mai tânără...
Adevarul
Daniel David îi răspunde lui Călin Georgescu: „Sunt surprins că un om al păcii caută, de fapt, războiul”
Newsweek
Cea mai rea veste de la Casa de Pensii. „Lucrăm, dar nu facem plăți”. 2.500.000 pensionari, afectați
Digi FM
România, inclusă de CNN printre cele mai bune locuri de vizitat în 2025. Cum este descrisă destinaţia...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Kevin Sorbo, protagonistul serialului Hercule, spune că a fost pus pe "lista neagră" de la Hollywood din...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025