Hărțuire sexuală | Măsuri de protecție sporite pentru angajații parlamentului britanic

Data actualizării: Data publicării:
New Lord Speaker And Leader Of The House Take Up Their Positions
Foto: Guliver/GettyImages

Partidele politice britanice au căzut de acord luni asupra introducerii de noi proceduri și mijloace întărite pentru a lupta împotriva hărțuirii sexuale și pentru a pune capăt „abuzului de putere”, după un val de acuzații ce au dus deja la demisia unui ministru, relatează AFP, citată de Agerpres.

New Lord Speaker And Leader Of The House Take Up Their Positions
Foto: Guliver/GettyImages

„Trebuie să facem mai mult pentru a pune capăt abuzurilor de putere și sunt mulțumită că, la finalul acestei reuniuni cu șefii de partide, am convenit calea pe care o vom urma”, a declarat premierul britanic, Theresa May, șefa Partidului Conservator, aflat la guvernare.

Theresa May a anunțat intrarea în vigoare, la începutul anului următor, a unei „noi proceduri pentru plângerile din partea personalului” care lucrează la Westminster (palatul parlamentului). Ea a anunțat, de asemenea, o întărire a mijloacelor pentru ca persoanele care beneficiază de asistență să poată avea acces la convorbiri tete-a-tete, în plus față de linia telefonică confidențială care există deja.

„Cred că astăzi s-a făcut un mare pas. Sunt dezolată că noi am constatat aceste abuzuri de putere. Ele sunt prea numeroase, de prea mulți ani, și faptul că ele au loc în inima democrației noastre este o rușine pentru noi toți”, a afirmat șefa guvernului de la Londra.

Liderul Partidului Liberal-Democrat, Vince Cable, a calificat măsurile drept „corespunzătoare” și a subliniat necesitatea unui „sistem de plângeri robust și independent”.

În contextul scandalului în care este implicat Harvey Weinstein, producătorul de cinema american acuzat că a hărțuit sexual zeci de femei, lumea politică britanică este zguduită de mai multe zile de acuzații ce vizează responsabili politici de prim-plan.

După demisia, miercuri, a ministrului apărării Michael Fallon, acuzat că a pus mâna pe genunchiul unei jurnaliste în 2002 și de către alta că a încercat s-o îmbrățișeze în 2003, alți doi miniștri sunt ținta criticilor: Mark Garnier, secretar de stat pentru comerțul internațional, și Damian Green, „numărul doi” în ierarhia guvernului.

Green este acuzat de către o fostă militantă conservatoare, în prezent scriitoare, că i-a pus mâna pe genunchi în cursul unei întâlniri cu ea într-un pub în 2015 și că i-a trimis apoi un SMS ''sugestiv''.

Vicepremierul a fost de asemenea acuzat duminică, în Sunday Times, că a deținut materiale cu conținut pornografic „extrem” în calculatorul său de parlamentar în 2008, ceea ce el a negat categoric, ca și celelalte acuzații.

La Westminster, deputatul conservator Chris Pincher a demisionat duminică din funcția de „whip”, însărcinat cu supravegherea respectării disciplinei partidului în rândul parlamentarilor conservatori, după ce o activistă și fostă canotoare olimpică l-a acuzat de gesturi nepotrivite.

În total, patru deputați conservatori fac obiectul unei anchete din partea partidului după ce a fost introdus un nou cod de conduită internă, potrivit unui anunț făcut de Theresa May. Codul respectiv introduce noi măsuri pentru soluționarea plângerilor și prevede o linie telefonică „confidențială”, o măsură prevăzută deja la Westminster și în parlamentul scoțian.

În scandal sunt implicați și doi miniștri ai executivelor regionale, Mark McDonald (SNP) în Scoția și Carl Sargeant (laburist) în Țara Galilor. Opoziția laburistă l-a suspendat de asemenea pe unul dintre deputații săi și anchetează un caz de viol. O colaboratoare a lui Ed Miliband, fost șef al Partidului Laburist, a anunțat luni la BBC că a fost victima unei agresiuni sexuale, fără să-l numească pe agresor.

Acest val de acuzații a apărut la sfârșitul lui octombrie, odată cu dezvăluirea în presă a unui grup de discuții pe WhatsApp privind comportamentele nepotrivite ale unor politicieni. Exista și o listă care circula cu numele a 40 de parlamentari conservatori vizați de diferite acuzații, de la legătură extraconjugală la agresiune sexuală.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care plătesc datorii karmice în 2025. Lecții și provocări pentru acești nativi
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”