Grecia dezminte că ar fi fost amenințată de UE cu excluderea din spațiul Schengen

Data publicării:
55a2229d682ccf5fc1a296cb

FOTO: Gulliver/Getty Images

„În cadrul UE, problema unei ieșiri a Greciei din acordurile de la Schengen nu a fost pusă niciodată”, a declarat purtătoarea de cuvânt a guvernului, Olga Gerovassili. „Totuși, articole mincinoase cu privire la acest subiect sunt reproduse, într-o tentativă de a arunca responsabilități asupra Greciei pentru gestionarea fluxurilor de refugiați și migranți”, a spus ea.

Purtătoarea de cuvânt reacționa astfel, după ministrul pentru politici migratorii, Iannis Mouzalas, la un articol publicat marți în Financial Times (FT), informează Agerpres.

Citând surse europene anonime, FT afirmase că UE a avertizat Grecia împotriva riscului unei suspendări din zona de liberă circulație Schengen dacă nu ia măsuri suplimentare pentru a întări controlul asupra frontierelor sale.

Mai multe surse europene de la Bruxelles au respins miercuri, pentru AFP, ideea că astfel de amenințări ar fi fost adresate Atenei de instituții ale UE.

„Sunt idei care circulă pe culoarele bruxeleze, ca și cea evocată recent de președintele Eurogrup-ului despre un miniSchengen'”, a comentat o sursă diplomatică. „Dar încă nu s-a ajuns acolo” și „principiul Schengen este de a merge înainte, nu de a da înapoi”, a adăugat această sursă. 

„Există tot mai multă nerăbdare din partea unor state membre împotriva Greciei”, a confirmat o sursă europeană, „dar nu grecii și italienii sunt cei care fac ca aceste „hot-spots” (centre de primire a refugiaților) să nu funcționeze”, a continuat ea.

„Grecia își îndeplinește, în pofida marilor dificultăți, obligațiile sale europene” în domeniu, faptul fiind „recunoscut clar” în cursul unei reuniuni care a avut loc duminică, cu ocazia summit-ului UE-Turcia, a afirmat purtătoarea de cuvânt a guvernului grec.

Ea a acuzat „cercuri europene” care „cred că viitorul Europei se poate construi cu reflexe fobice, îngrădiri și excluderi”, alimentând „în ultimele zile un climat ostil Greciei cu amenințarea inacceptabilă” de excludere din spațiul Schengen.

În ediția sa publicată miercuri după-amiază, la Paris, cotidianul francez Le Monde a informat totuși despre existența unui avertisment de acest tip, asigurând că „Grecia riscă ieșirea din Schengen”. Potrivit publicației, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, „l-ar fi avertizat pe primul ministru grec, Alexis Tsipras”.

Ungaria și Slovacia au denunțat recent public Grecia, acuzând-o că nu garantează protecția frontierelor exterioare ale UE.

Ministrul Mouzalas denunțase anterior critici emise din „state membre care cred fără noimă că fluxul migranților poate fi controlat de Grecia”.

El a invitat UE să facă presiuni mai degrabă asupra Turciei, care este „poarta” fluxului spre Europa. „Dacă fluxurile nu sunt controlate începând de pe coastele turcești, este imposibil ca Grecia sau oricare alt stat membru al UE să le poată controla”, a adăugat ea.

Potrivit Financial Times, partenerii Atenei îi reproșează acesteia în special că nu acceptă desfășurarea unei misiuni speciale a Agenției europene Frontex la frontiera sa de nord, cu Macedonia, de unde începe ruta balcanică spre Europa Centrală și de Nord a migranților.

Grecia cooperează cu Frontex pentru supravegherea frontierelor sale maritime și salvarea pe mare a migranților care vin pe ruta egeeană, dar insistă asupra faptului că paza frontierelor îi revine doar ei ca țară suverană.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Filmul de pe Netflix care a depășit „Squid Games” cu o singură secvență. Milioane de oameni s-au îngrămădit...
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Dua Lipa, cerută în căsătorie de Crăciun, după un an de relație. Cine e logodnicul celei mai populare artiste...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
Ce se întâmplă când dormi cu capul ridicat pe pernă. Beneficii neștiute și capcane ascunse
Newsweek
Ședință crucială în Coaliție. Se decide ce pensii vor avea pensionarii din 1 ianuarie. 3 variante
Digi FM
Denzel Washington a împlinit 70 de ani. Actorul cu carieră de legendă iubește aceeași femeie de peste patru...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Halle Berry s-a săturat să i se spună că e frumoasă: "Știu că sunt mai mult decât asta"
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...