Poliţia elenă a interceptat opt pachete suspecte la un centru de sortare a corespondenţei la Atena, luni, după ce două scrisori-capcană au ajuns săptămâna trecută la sediul FMI din Paris şi la Ministerul german de Finanţe, relatează Reuters, citată de News.ro.
“Opt pachete suspecte care aveau ca destinatari persoane din ţări europene au fost localizate şi confiscate astăzi (luni – n.r.)”, a anunţat poliţia într-un SMS transmis jurnaliştilor.
Un pachet cu explozibili a ajuns săptămâna trecută la sediul ministerului german de Finanţe de la Berlin, fiind adresat ministrului Wolfgang Schaeuble. Respectivul colet, care a fost expediat de o grupare anarhistă din Grecia, a fost descoperit în biroul de sortare a corespondenţei şi a fost detonat controlat de genişti.
Joi, o scrisoare cu explozibili a provocat rănirea unei femei la sediul FMI din Paris. Scrisoarea fusese trimisă tot din Grecia.
Schaeuble şi FMI sunt extrem de contestaţi în Grecia, pentru că au cerut impunerea unor măsuri de austeritate, în schimbul unor pachete de salvare pentru executivul de la Atena.
Faptele au fost revendicate de Conspiraţia Celulelor de Foc, una dintre numeroasele grupări violente antisistem din Grecia. De altfel, gruparea este acuzată de forţele de ordine că s-a aflat în spatele a aproximativ 150 de acte infracţionale din 2009, inclusiv trimiterea unei serii de scrisori-capcană ambasadelor europene de la Atena.