Gest extrem în Italia! Un șofer a incendiat un autobuz în care se aflau 51 de elevi
Data actualizării: Data publicării:
Gest extrem la Milano! Un bărbat a incendiat un autobuz şcolar pe care îl conducea şi la bordul căruia se aflau 51 de copii. Din fericire, poliţia a intervenit extrem de repede.
Agenţii au spart două geamuri din spatele autovehiculului şi au reuşit să scoată copiii. În acest timp, alţi poliţişti se luptau cu şoferul pe care au reuşit să-l imobilizeze şi să-l aresteze. 12 copii au ajuns la spital, intoxicaţi cu fum.
Şoferul, cetăţean italian de origine senegaleză, trebuia să ducă elevii la o sală de sport.
Presa scrie că acesta a deviat de la traseu și ar fi strigat de mai multe ori: „de aici nu iese nimeni viu”. A oprit apoi autobuzul pe marginea drumului, l-a stropit cu benzină şi i-a dat foc. Alerta a fost dată chiar de către un copil aflat la bord, care i-a trimis mamei sale un mesaj. Femeia a reușit astfel să alerteze de urgență poliția
Potrivit presei, prin gestul său extrem, bărbatul ar fi dorit să atragă atenţia asupra imigranţilor care îşi pierd viaţa în Mediterana.
„Important este că datorită curajului de care au dat dovadă copiii (...) un eveniment care ar fi putut avea un deznodământ tragic a avut un final fericit”, a afirmat comandantul poliţiei din unitatea de carabinieri, Luca De Marchis. Acesta a spus, potrivit ANSA, că şoferul autobuzului, care nu era înarmat, este acuzat de răpire şi tentativă de ucidere în masă.
Ministrul de interne Matteo Salvini a declarat că bărbatul avea cazier judiciar pentru şofat în stare de ebrietate şi agresiune sexuală şi a sugerat că era nepotrivit ca el să lucreze ca şofer pe un autobuz şcolar.