VIDEO. Momentul salvării copiilor sechestrați într-un autobuz din Italia. Șoferul a vrut să-i ardă de vii

Data actualizării: Data publicării:
incendiu

51 de copii au fost astăzi la un pas de moarte în Italia. Şoferul autobuzului în care se aflau i-a sechestrat şi avea de gând să-i ucidă. Vă avertizăm că materialul video conține imagini care vă pot afecta emoţional.

Copiii au fost sechestraţi de şofer, un italian de origine senegaleză, după ce au plecat de la o şcoală din Milano către o sală de sport. Acesta i-a imobilizat pe mulţi dintre tinerii aflaţi în autobuz cu bandă adezivă şi le-a luat telefoanele. Unul dintre copii a reuşit totuşi să dea alerta.

Mai multe filtre au fost organizate în Milano pentru prinderea şoferului. El a reuşit să treacă de mai multe baraje ale forţelor de ordine. La un moment dat, autobuzul şcolar a intrat într-un parapet şi nu a mai putut înainta. Acela a fost momentul când poliţiştii au spart geamurile autovehiculului şi copiii au fugit.

La scurt timp, şoferul de 47 de ani a stropit cu benzină autobuzul şi i-a dat foc. 14 copii au ajuns la spital, intoxicaţi. Potrivit presei, prin gestul său extrem, bărbatul ar fi dorit să se răzbune pentru imigranţii care îşi pierd viaţa în Mediterana în drum către Europa.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri