Germania prelungește carantina parțială. Până când vor dura restricțiile

Data publicării:
oameni adunati in fata portii brandemburg la berlin
Germania prelungește carantina și în luna decembrie. Foto: Profimedia Images

Germania anunță prelungirea restricțiilor impuse pentru limitarea răspândirii noului coronavirus până cel puţin pe 20 decembrie. Decizia a fost luată miercuri de cancelarul Angela Merkel împreună cu liderii celor 16 landuri și este foarte probabil ca măsurile să rămână în vigoare şi în luna ianuarie, transmit dpa şi Reuters, preluate de Agerpres.

„Numărul infectărilor rămâne la un nivel mult prea mare”, a declarat Angela Merkel.

Ea a precizat însă că restricţiile vor fi relaxate în timpul sărbătorilor de Crăciun.

Autorităţile germane au impus pe 2 noiembrie o carantină parţială pentru a putea ţine sub control un al doilea val de COVID-19 care a afectat o mare parte din Europa. Barurile şi restaurantele sunt închise, dar şcolile şi magazinele rămân deschise.

Cum se sărbătorește Crăciunul în carantină parțială

Conform măsurilor convenite miercuri, întrunirile private vor fi limitate la cinci persoane din două familii începând cu 1 decembrie. Copiii în vârstă de până la 14 ani sunt scutiţi de aceste prevederi restrictive.

Reuniunile cu participarea a cel mult zece persoane, fără a lua în calcul copiii, vor fi permise de Crăciun pentru ca familiile şi prietenii să poată sărbători împreună.

Numărul cazurilor confirmate de contaminare cu noul coronavirus a crescut cu 18.633 şi a ajuns la un total de 961.320, conform datelor zilnice furnizate de Institutul Robert Koch pentru boli infecţioase. Miercuri au fost raportaţi cu 5.015 mai puţini bolnavi faţă de cifra record raportată vineri.

Cu toate acestea, numărul morţilor a crescut cu 410, ajungând la un total de 14.771, în creştere faţă de 305 decese în urmă cu o săptămână şi doar 49 pe 2 noiembrie, când a intrat în vigoare carantina parţială.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românii au vizitat 'țara care nu există' și au descoperit o altă lume. Au mâncat de toți banii și au...
Digi FM
Nicușor Dan, despre campania lui Călin Georgescu: “Specialiştii cu care am vorbit spun că trece de 10...
Pro FM
Cum arată mama lui Fuego și ce mesaj emoționant i-a transmis public de ziua ei. Fanii, impresionați complet...
Film Now
Cum arată Milla Jovovich, în 2024, la 49 de ani. Imagini de colecție cu celebra actriță
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
De ce pensia intră pe card, în ianuarie, mult mai devreme? Ce bani iau în plus pensionarii?
Digi FM
Iluzie optică: Poți să găsești ursul polar din imagine? Doar cei mai inteligenți reușesc în mai puțin de 5...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Cum o privește el, nu o privește nimeni! Keanu Reeves, fascinat de Alexandra Grant pe covorul roșu la...
UTV
Reactia lui Sydney Sweeney dupa criticile dure legate de aspectul ei fizic