Angela Merkel: Europa trebuie să îşi unească interesele. Nu-l vom schimba pe Donald Trump, dar putem reacţiona în faţa lui

Data publicării:
angela merkel profimedia-0936622425
Angela Merkel a condus Germania timp de 16 ani Foto: Profimedia (arhivă)

Fostul cancelar german Angela Merkel a îndemnat, sâmbătă, la menţinerea parteneriatului transatlantic al Europei cu Statele Unite ale Americii, în contextul în care luni are loc învestirea lui Donald Trump, informează DPA, potrivit Agerpres. Ea spune despre preşedintele ales al SUA că apără „interesele legitime” ale ţării sale și atrage atenția că și „Europa trebuie să-și unească interesele”.

Acest parteneriat este chiar mai indispensabil astăzi decât în urmă cu câţiva ani, a declarat Merkel, exprimându-se la eveniment la Dusseldorf, în vestul Germaniei.

Fără sprijinul SUA şi al NATO, Ucraina nu ar fi putut rămâne un stat suveran după invazia pe scară largă declanşată de Rusia în februarie 2022, a subliniat Angela Merkel.

Odată cu atacul Moscovei, principiul de baza al ordinii postbelice europene - inviolabilitatea teritorială - a fost anulat, a atras atenţia fostul cancelar german.

Merkel - care a condus Germania din 2005 până în 2021 - a spus despre Trump că este un „preşedinte special” care apără „interesele legitime” ale ţării sale.

În domeniul cooperării multilaterale, el nu crede în „situaţii în care toţi câştigă”, ci în existenţa întotdeauna a „unui învingător şi a unui învins”, a remarcat ea.

„Nu-l vom schimba pe Donald Trump, dar putem reacţiona în faţa lui”, a spus Merkel. Europa trebuie să îşi unească interesele, a continuat ea, deoarece şi SUA ar fi rău sfătuite dacă nu şi-ar căuta un aliat în Europa, iar „noi suntem un factor puternic”.

La aproape 80 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, problema războiului şi a păcii este din nou „la uşa noastră şi nu este o discuţie abstractă”, a afirmat Angela Merkel, potrivit căreia o „descurajare credibilă” necesită cheltuieli semnificativ mai mari pentru apărare.

„Acestea ar trebui să fie mai mari şi nu mai mici de 2% din produsul intern brut (PIB)”, a declarat Merkel, referindu-se la obiectivul de cheltuieli al NATO.

Trump a cerut recent ca membrii NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Surpriza din declarația de avere a lui Victor Ponta! În ce și-a investit banii candidatul
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Pro FM
Justin și Hailey Bieber, luați peste picior de fani. Sunt acuzați că au copiat vacanța Selenei: „Aceeași...
Film Now
Macaulay Culkin a câștigat milioane de dolari încă din copilărie, dar nu știe să conducă. Brenda Song l-a dat...
Adevarul
Rivalii chinezi ar putea îngropa Tesla. O nouă tehnologie de încărcare a companiei chineze BYD oferă o...
Newsweek
Șeful Casei de Pensii, anunț despre creșterea pensiilor din toamnă. „Majorările să fie sustenabile”
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile