Germania. Poliţia a descins la o nouă adresă şi a mai reţinut un suspect

Data actualizării: Data publicării:
<> on December 16, 2015 in Ahrensfelde, Germany.
Sursa foto: Gettey

Echipe de comando ale poliţiei germane au percheziţionat duminică încă un apartament din oraşul Chemnitz şi au reţinut un suspect care ar avea legături cu sirianul suspectat că pregăteşte un atentat.

<> on December 16, 2015 in Ahrensfelde, Germany.
FOTO: Getty Images

“Nimeni nu a fost rănit şi nu a fost tras nici un foc de armă. Am arestat un bărbat şi îl interogăm acum”, a spus purtătorul de cuvânt al Biroului de Investigaţii Penale din landul Saxonia, Tom Berhardt.

Sâmbătă, poliţia a descoperit explozibili într-un alt apartament din Chemnitz, unde îl căutau pe suspectul sirian Jaber Albakr, în vârstă de 22 de ani.

Poliţia l-a văzut pe tânăr la uşa blocului, înainte de a dispărea.

Forţele de ordine au evacuat clădirea şi au tras un foc de avertisment înainte de a intra în apartement. Sirianul nu se mai afla, însă, acolo.

Autorităţile germane au informat şi serviciile de informaţii externe despre Albakr, de teamă că ar putea încerca să fugă în străinătate.

Autorităţile germane îl caută în continuare duminică pe sirianul suspectat că pregăteşte un atentat, dar şansele de a-l găsi par să scadă de la o oră la alta.

O sursă din serviciile de securitate a declarat pentru Reuters că există o serie de dovezi care sugerează că sirianul are tendinţe islamiste. “Însă acest lucru nu înseamnă automat că discutăm despre ISIS. Ar putea fi şi un caz de autoradicalizare, pe internet”, a subliniat sursa citată sub acoperirea anonimatului.

Poliţia a îndemnat populaţia să o contacteze dacă au vreo informaţie despre Albakr, în vârstă de 22 de ani, originar. din Damasc. El este căutat de câteva sute de ofiţeri. Poliţia a publicat şi o fotografie a bărbatului, care ar fi îmbrăcat în hanorac cu glugă, de culoare neagră.

El este suspectat că ar planifica un atac cu bombă la un aeroport şi este considerat periculos, potrivit presei locale.

Bărbatul a ajuns în Germania anul trecut şi a primit statut de refugiat. Tânărul nu se afla în vizorul serviciilor de informaţii până sâmbătă

Poliţia îl anchetează în prezent pe un al doilea sirian, pe numele căruia a fost închiriat apartamentul din Cheimnitz unde ofiţerii l-au căutat sâmbătă pe Albakr.

Alte două persoane reţinute în dosar au fost eliberate între timp.

Germania a înregistrat în luna iulie două atacuri comise de organizaţia Statul Islamic. Un sirian de 27 de ani care solicitase azil a comis un atentat sinucigaş soldat cu 15 răniţi. Un alt solicitant de azil, un afgan de 17 ani, a lansat un atac cu o macetă, soldat cu cinci răniţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri