Germania ia în calcul să reintroducă serviciul militar obligatoriu
Data publicării:
Germania se gândește să revină la serviciul militar obligatoriu, după ce pacea Europei a fost distrusă de Rusia. Ministrul Apărării a spus că renunțarea la această practică a fost o greșeală.
Asociația rezerviștilor a transmis că Germania nu se va putea apăra fără recruți. În schimb, comandantul militar al Armatei nu este de acord, deoarece vrea o armată de profesioniști bine pregătiți.
De aceeași părere este și liderul partidului liberal, parte a actualei coaliții. Serviciul militar obligatoriu este, mai degrabă excepția decât regula, în Uniunea Europeană și NATO. Dar din cauza Rusiei, situația se poate schimba. De exemplu, Danemarca vrea să facă armata obligatorie și pentru femei.