„Migranţii sirieni nu pot fi repatriaţi pentru moment în ţara lor de origine, însă asta nu înseamnă că nu pot fi extrădaţi. Atacatorul sirian din Ansbach risca să fie extrădat în Bulgaria”, a precizat Tobias Plate.
Între timp, un alt purtător guvernamental a explicat că este mult prea devreme pentru ca executivul Angelei Merkel să ia în calcul modificarea politicii germane pentru solicitanţii de azil şi refugiaţi, înainte ca rezultatele anchetei să fie publicate.
„Acţiunile din ultimele zile şi luni nu arată o imagine uniformă. Cei mai mulţi terorişti, care au organizat atentate în ultimele luni, nu erau refugiaţi”, a declarat Ulrike Demmer.
Anchetatorii au stabilit că explozia a fost provocată de un tânăr sirian în vârstă de 27 de ani. Tânărul a fost identificat drept un migrant care a ajuns pe teritoriul german în urmă cu doi ani, iar cererea sa de azil a fost respinsă de către autorităţi. Acesta s-a detonat într-un bar din Ansbach, după ce nu a reuşit să intre la festivalul de muzică organizat în apropiere.
Ministrul bavarez de Interne, Joachim Herrmann, a declarat că atacatorul locuia în Ansbach de ceva vreme şi era cunoscut poliţiei locale.
Luni dimineaţă, autorităţile bavareze au confirmat că tânărul sirian avea probleme psihice şi a fost internat anterior într-o clinică pentru boli mentale, după ce a încercat în două rânduri să se sinucidă.