Germania anunță un acord pe termen lung cu Qatarul, pentru energie „fără Putin”

Data publicării:
Drapel al Germaniei.
Foto: GettyImages

Ministrul german al economiei, Robert Habeck, a anunţat duminică un acord pe termen lung între Germania şi Qatar pentru furnizarea de energie „fără Putin”, transmite dpa.

După o întâlnire cu emirul Qatarului, Tamim bin Hamad al Thani, Habeck a declarat că a găsit mai mult sprijin decât se aştepta: „Chiar dacă s-ar putea să avem încă nevoie de gaz rusesc anul acesta, în viitor nu va mai fi aşa. Iar acesta este doar începutul”.

Acordul bilateral nu se referă doar la livrarea de gaz natural lichefiat din Qatar, ci şi la dezvoltarea de proiecte în domeniul energiei regenerabile şi la oferta germană în domeniul măsurilor de creştere a eficienţei energetice.

Din Qatar, ministrul german urma să ajungă duminică în Emiratele Arabe Unite, tot în cadrul eforturilor de eliminare a dependenţei importurile de gaz din Rusia, care până acum reprezentau 55% din achiziţiile germane de combustibili fosili, potrivit sursei citate de Agerpres.

După 24 februarie, când Rusia a invadat Ucraina, Berlinul a renunţat la darea în exploatare a gazoductului Nord Stream 2, prin care urma să primească şi mai uşor gaz rusesc, şi a început să ia în considerare orice alte opţiuni de asigurare a necesarului energetic.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Imaginile zilei! Gestul făcut de Ilie Bolojan când nu ştia că este filmat. Cei din jur au rămas fără cuvinte...
Digi FM
Alex Dobrescu, tatăl copiilor Cristinei Cioran, ridicat de polițiști. Este acuzat de trafic de substanțe de...
Pro FM
Madonna, diva absolută a petrecerii ei Oscar. În corset strâns pe corp și fără niciun rid pe față: "Chirurgul...
Film Now
O recunoști pe actrița cu carieră legendară și trei Globuri de Aur? Pozată alături de asistentul ei, la o zi...
Adevarul
Un român îmbrăcat cu o uniformă falsă de militar instigă la violență pe net. Postarea a înfuriat internauții
Newsweek
8.000 lei în plus la pensiile speciale, deși pensiile contributive au fost tăiate cu 12%. De ce?
Digi FM
Moartea lui Gene Hackman. Ce spun reprezentanții companiei de gaz din New Mexico, în urma anchetei efectuate...
Digi World
Alimentele care-ți strică dinții la fel de tare ca zahărul. Le consumi des, dar nu te gândești la impactul...
Digi Animal World
Un șobolan a făcut spectacol într-un metrou din New York. Imaginile cu rozătoarea „dansând” pe bară sunt...
Film Now
"Mama lui Stifler" din American Pie, despre zilele ei de petrecăreață: "Eram complet lipsită de control și nu...
UTV
Madalina Ghenea a intors toate privirile la petrecerea lui Elton John