Familia unui transfug sovietic din Marea Britanie, terorizată de frică după otrăvirea lui Skripal

Data actualizării: Data publicării:
Investigations Continue At The Scene Of Salisbury Spy Poisoning
Foto: Guliver/Getty Images

Familia unui important transfug sovietic în Marea Britanie, care a decedat în 2001 la Salisbury, trăieşte terorizată de frică, după otrăvirea fostului agent dublu rus Serghei Skripal şi a fiicei sale în acelaşi oraş din sud-vestul Angliei, a mărturisit fiul acestuia pentru AFP.

Investigations Continue At The Scene Of Salisbury Spy Poisoning
FOTO:Gulliver/ Getty Images

'Orice persoană normală s-ar teme', a afirmat Nikita Pasecinik într-un interviu realizat la Dorest, comitatul din sud-vestul Angliei unde locuieşte în prezent, atribuind serviciilor secrete ruseşti responsabilitatea pentru moartea tatălui său, scrie Agerpres.

Tatăl său, omul de ştiinţă Vladimir Pasecinik, care a lucrat în Uniunea Sovietică la un program de arme biologice, a fugit în Marea Britanie în 1989 şi a decedat în urma unui accident vascular cerebral (AVC) 12 ani mai târziu.

Frica familiei Pasecinik a fost alimentată de otrăvirea cu Noviciok, un puternic agent neurotoxic de concepţie sovietică, a lui Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia la începutul lunii martie la Salisbury. Cei doi şi-au revenit după mai multe săptămâni de tratament medical intensiv.

Londra a dat vina pentru otrăvirea celor doi Skripal pe Rusia, care neagă orice implicare, ceea ce a provocat o criză diplomatică gravă între Moscova şi Occident.

Cazul a revenit în atenţie la sfârşitul lunii iunie odată cu otrăvirea unui cuplu de britanici la Amesbury, nu departe de Salisbury, care a intrat în mod accidental în contact cu substanţa otrăvitoare. Dawn Sturgess, de 44 de ani, a decedat la 8 iulie, în timp ce partenerul ei Charlie Rowley a supravieţuit.

'Chiar şi aici, în Marea Britanie, nu mă simt în siguranţă', recunoaşte Nikita Pasecinik, adăugând că el crede că serviciile secrete ruse i-au ucis tatăl. 'L-au otrăvit ca şi pe Skripal', spune acest specialist în informatică (53 de ani), care doreşte ca moartea tatălui său să facă obiectul unei anchete. Dar 'familia mea nu vrea să fie expusă. Este terorizată de frică', adaugă el.

Vladimir Pasecinik a fost un biolog proeminent care a fugit din URSS, cu puţin timp înainte de încheierea Războiului rece. El a dezvăluit vastul program clandestin la care lucra - şi anume adaptarea germenilor şi a viruşilor în scopuri militare - pe care a ajuns în final să-l dezaprobe.

În Marea Britanie, el s-a stabilit la Salisbury şi a activat la un centru un centru de cercetare microbiologică pentru sănătatea publică la Porton Down, unde armata britanică dispune de asemenea de un laborator. Familia sa i s-a alăturat treptat în anii 1990.

În noiembrie 2001, la vârsta de 64 de ani, el a fost spitalizat după un atac vascular cerebral şi a decedat în câteva săptămâni. Autorităţile britanice au considerat că a murit din cauze naturale şi nu a fost deschisă nicio anchetă.

Dar fiul său susţine că medicii care l-au tratat n-au putut să identifice cauza morţii sale. 'Au existat multe cheaguri de sânge simultan', explică el. 'Practic, două treimi din creierul său a fost afectat, iar un medic a spus:'Este foarte neobişnuit. Este straniu!''.

Vladimir Pasecinik se temea că putea fi urmărit de serviciile secrete ruse, recunoaşte fiul său, evocând că tatăl lui amintea deseori de cazul scriitorului disident bulgar Gheorghi Markov, care a fost înţepat şi otrăvit cu o umbrelă la Londra în 1978.

Suspiciunile fiului său s-au amplificat după otrăvirea cu poloniu a lui Aleksandr Litvinenko în 2006, de asemenea în Londra.

În martie, guvernul britanic s-a angajat să reexamineze 14 decese suspecte, în special de cetăţeni ruşi, survenite pe teritoriul britanic, dar cazul lui Vladimir Pasecinik nu figurează pe această listă. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...