Explozie puternică în Paris. Trei persoane au murit

Data actualizării: Data publicării:
explozie1

O puternică explozie a avut loc în Paris, în arondismentul 9, la o brutărie. 3 oameni au murit în urma în urma exploziei de sâmbătă dimineaţă, doi dintre ei sunt pompieri. Deflagraţia a fost atât de puternică încât parterul clădirii a fost pur şi simplu spulberat.

Actualizare 18.00. Procuratura a confirmat 3 decese în urma exploziei din această dimineaţă din centrul capitalei franceze. Este vorba despre doi pompieri şi un cetăţean spaniol care a murit la spital. Alţi 37 de oameni au ajuns la spital, răniţi de suflul exploziei sau intoxicaţi cu fumul dens.

Actualizare 14:30Patru persoane, între care doi pompieri, şi-au pierdut viaţa în urma exploziei de sâmbătă dimineața, de la Paris.


Numeroase case din apropierea brutăriei au rămas fără ferestre. Poliţia le recomandă oamenilor să evite zona. Brutăria era închisă în momemtul producerii exploziei.

Alte cel puțin 20 de persoane ar fi fost rănite în urma deflagrației, potrivit presei.

În urma exploziei s-a declanşat un incendiu, iar opt maşini au fost incendiate.

La locul incidentului s-au deplasat premierul Edouard Philippe, ministrul de Interne Christophe Castaner şi primarul Parisului Anne Hidalgo.

Nu se ştie până acum ce a produs explozia. Se vorbeşte de o posibilă acumulare de gaze, dar această variantă nu a fost confirmată oficial. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri