Liderul separatist de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, a pierdut alegerile, arată un exit-poll publicat de Unimedia. Scrutinul a fost câştigat de actualul preşedinte al Sovietului Suprem, Vadim Krasnoselskii.
Potrivit sondajului realizat la ieşirea de la urne, Krasnoselskii a obţinut 70% din sufragii, iar Şevciuk 18,8%, potrivit News.ro.
Pe a treia poziţie se află comunistul Oleg Horjan.
Un nou lider la Tiraspol. Cel puţin aşa arată datele unui sondaj făcut de un institut de sondare rus la ieşirea de la urne. Potrivit acestuia, actualul lider al aşa-zisului Soviet Suprem, Vadim Krasnoselskii, ar fi câştigat alegerile cu aproape 70%.
Sondajul a fost efectuat pe un eşantion de 11 278 de oameni, în peste 100 de secţii de votare.
Prezenţa la urne a fost una destul de ridicată. Potrivit presei de la Tiraspol, 55,35 % din alegătorii din Stânga Nistrului s-au prezentat la vot.