Europa s-ar putea confrunta cu cea mai gravă secetă înregistrată în „ultimii cel puţin 500 de ani” (Comisia Europeană)

Data publicării:
teren agricol afectat de seceta
FOTO: Facebook Ministerul Agriculturii

Seceta din Europa „pare să fie cea mai gravă înregistrată în ultimii cel puţin 500 de ani”, a anunţat marţi Comisia Europeană (CE). Potrivit unui raport realizat de Centrul Comun de Cercetare, 47% din teritoriul Europei a atins un nivel de alertă pentru secetă.

„Desigur, aceasta este doar o primă evaluare şi trebuie să o confirmăm prin datele finale de la sfârşitul acestui an”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, Johannes Bahrke, referindu-se la un studiu publicat luni, potrivit dpa, preluată de Agerpres.

Aproape jumătate din Europa este ameninţată de secetă, potrivit unui raport realizat de Centrul Comun de Cercetare (JRC) din cadrul CE.

Autorii raportului afirmă că, până în data de 10 august, 47% din teritoriul Europei a atins un nivel de alertă pentru secetă, în timp ce 17% dintre regiunile monitorizate se află sub incidenţa unei alerte de nivel maximal.

Precipitaţiile scăzute şi o serie de valuri de căldură care s-au manifestat începând din luna mai au afectat debitele râurilor şi nivelurile apei la scară largă în Europa.

Volumele reduse de apă au avut efecte adverse şi asupra sectorului energetic, atât asupra producţiei hidrocentralelor, cât şi asupra sistemelor de răcire a centralelor electrice.

Seceta a redus substanţial randamentele culturilor agricole de vară, cele de porumb, soia şi floarea soarelui fiind cele mai afectate, au precizat autorii raportului.

„Umezeala din sol şi stresul vegetaţiei sunt sever afectate”, precizează raportul, care listează peste 12 ţări în care riscul de secetă a crescut, inclusiv Germania, Franţa şi Regatul Unit. „În restul Europei, deja afectat de secetă, se menţin condiţii stabile de secetă severă”, au adăugat autorii cercetării.

Conform raportului, regiunile în care condiţiile meteorologice se agravează cel mai mult sunt cele care au fost deja afectate de secetă în primăvara anului 2022 - de exemplu nordul Italiei, sud-estul Franţei şi anumite zone din Ungaria şi România.

Oamenii de ştiinţă prognozează că vremea mai caldă şi mai uscată decât normalul va continua să se manifeste cel mai probabil până în luna noiembrie în vestul regiunii euro-mediteraneene.

„Precipitaţiile recente (de la jumătatea lunii august) ar putea să fi uşurat condiţiile de secetă în unele regiuni ale Europei. Cu toate acestea, în anumite zone, furtunile asociate acelor precipitaţii au provocat pagube materiale şi ar putea să fi limitat efectele benefice ale precipitaţiilor”, au adăugat autorii raportului.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...