Estonia va demonta sau va reloca toate monumentele rămase din epoca sovietică

Data actualizării: Data publicării:
Capul unei statui a lui Lenin în Estonia.

Toate monumentele rămase în Estonia din epoca sovietică vor fi în curând demontate sau relocate, a anunţat prim-ministrul acestei ţări baltice, care are graniţă comună cu Rusia, informează DPA.

„Principalul aspect a fost stabilit - monumentele sovietice trebuie să fie îndepărtate din spaţiul public, iar noi vom face acest lucru cât mai curând posibil”, a declarat prim-ministrul eston Kaja Kallas, joi, la Tallinn.

Momentul şi ordinea în care aceste monumente vor fi îndepărtate individual vor depinde de dorinţa şi de planurile logistice ale oraşelor şi municipalităţilor vizate, a adăugat ea.

Potrivit premierului Kaja Kakkas, în Estonia există în continuare între 200 şi 400 de monumente rămase din era sovietică. După ocuparea sa alternativă de către Germania şi Uniunea Sovietică în cel de-Al Doilea Război Mondial, acest stat baltic a ajuns să facă parte fără voia sa - alături de Letonia şi Lituania - din U.R.S.S. până în anul 1991.

Miercuri, mai mulţi localnici s-au reunit în proximitatea unui monument controversat, care reprezintă un tanc, în oraşul Narva, situat lângă graniţa estono-rusă, după apariţia unor informaţii în spaţiul public potrivit cărora acea relicvă a războiului, aşezată pe un soclu înalt, urma să fie demontată.

Oficialii oraşului eston, a cărui populaţie de 60.000 de locuitori este compusă într-un procent de peste 90% din etnici ruşi, au susţinut discursuri în care s-au pronunţat împotriva relocării monumentului.

Ei au spus că vor încerca să poarte discuţii cu guvernanţii din Tallinn în această privinţă după anunţul făcut de prim-ministrul Estoniei.

„Un tanc este o armă a crimei, nu este un obiect de comemorare. Şi aceleaşi tancuri sunt în prezent folosite pentru a ucide oameni pe străzile din Ucraina”, a adăugat Kaja Kallas, potrivit DPA, citată de Agerpres.

Aproximativ un sfert din locuitorii Estoniei sunt etnici ruşi, iar mulţi dintre ei au în continuare legături familiale cu Rusia. Unii dintre ei susţin strategia militară a preşedintelui Vladimir Putin şi invazia din Ucraina, potrivit unui sondaj recent.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri