Uniunea Europeană are şanse „rezonabile” de a obţine un vaccin împotriva noului coronavirus în următoarele luni, a anunțat preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, după întâlnirea pe care a avut-o cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei.
Cei doi lideri au discutat, printre altele, despre criza pandemiei în cursul întrevederii pe care au avut-o joi la reşedinţa prezidenţială de vacanţă de la Brégançon, situată în apropierea oraşului francez Marsilia.
„Pot spune - şi este foarte important, mai ales că mai multe vaccinuri sunt în etapa a treia -, că avem perspective rezonabile de a avea un vaccin în următoarele luni. Acesta nu va rezolva problemele în câteva săptămâni, ci în câteva luni”, a spus Emmanuel Macron, potrivit cotidianului Le Figaro, citat de Mediafax.
Până în prezent, la nivel mondial s-au înregistrat aproape 22,5 milioane de cazuri de coronavirus şi 789.455 de decese, potrivit datelor centralizate de Universitatea Johns Hopkins (SUA).