Elicopter al unei companii din R. Moldova, capturat de talibani

Data publicării:
elicopter moldovean capturat - agora

FOTO: agora.md

ACTUALIZARE 9:10  Prim-ministrul interimar, Gheorghe Brega, a convocat în această dimineață o ședință de urgență la Guvern ca urmare a incidentului din Afganistan, scrie agora.md. Potrivit premierului, 21 de persoane au fost luate ostatice, printre care trei cetățeni moldoveni. Autoritățile de la Chișinău au solicitat ajutorul americanilor pentru eliberarea acestora.

În același timp, premierul Brega spune că ar exista unele presupuneri că unul dintre moldoveni a decedat. Talibanii, spune premierul, i-ar fi luat drept americani.


Incidentul s-a produs în regiunea Faryab, din Afganistan, controlată de talibani.

Potrivit ministrului de interne în exercițiu în Republica Moldova, Oleg Balan, aparatul de zbor care aparţinea unei companii private din Moldova participa la misiuni de pace în Afganistan sub egida ONU, scrie publika.md.

„A fost doborât sau a fost nevoit să facă o aterizare forţată în Afganistan. Este un elicopter care asigură transportarea persoanelor sub mandatul Organizaţiei Naţiunilor Unite în Afganistan”, a spus Oleg Balan. 

Ministrul a mai declarat că printre membrii echipajului se numără trei cetățeni moldoveni. Doi dintre aceştia sunt piloţi, iar cel de-al treilea este inginer. Unul din piloţi a reuşit să anunţe compania că au fost forţaţi să aterizeze şi din primele informaţii reiese că au nimerit în tabăra opoziției afgane, a mai spus ministrul.

Presa străină scrie, însă, că după ce au doborât aparatul de zbor, talibanii au luat 16 ostatici, iar alte trei persoane au fost ucise.

Potrivit Autorităţii Aeronautice Civile, compania în proprietatea căreia se află elicopterul activează de ani buni pe piaţa aeronautică şi se bucură de o reputaţie bună.

"Are câteva contracte cu Naţiunile Unite. Activitatea lor se desfăşoară în Afganistan în baza de contracte, care sunt toate legale. Valan, desigur, are certificate. E o companie destul de sigură", a  spus şeful Autorităţii pentru Aeronautică Civilă, Mircea Maleca. Potrivit agora.md, echipa moldoveanească se afla în Afganistan din aprilie 2015.

Într-un comunicat de presă, Ministerul de Externe de la Chișinău anunță că a solicitat Misiunii Permanente a Republicii Moldova pe lângă ONU să obțină, în regim de urgență, informaţii de la Misiunea ONU de menținere a păcii în Afganistan privind soarta celor trei cetățeni moldoveni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...