Disperarea grecilor care își caută rudele dispărute în incendii: „Oamenii au pierit fără niciun motiv”

Data actualizării: Data publicării:
GREECE-MATI-WILDFIRES
Foto: Agerpres

Echipele de intervenţie continuă să caute, joi, supravieţuitori în zonele mistuite de flăcări şi pe mare, în cea de-a treia de la un incendiu devastator ce a pustiit localitatea Mati de pe coasta Greciei şi a lăsat în urmă cel puţin 81 de morţi, informează Reuters.

GREECE-MATI-WILDFIRES
Foto: Agerpres

Rude disperate au apărut la televizor şi au cerut ajutor. Alţii au dat vina pe autorităţi pentru acest incendiu cu cele mai multe victime din ultimele decenii din Grecia, potrivit Agerpres.

''Tatăl meu a fost ultima persoană care a vorbit cu el, luni seară'', a declarat pentru postul Skai TV Katerina Hamilothori, aflată în căutarea fratelui său.

Circa 300 de pompieri şi voluntari au cercetat zona pentru a da de urma zecilor de persoane declarate dispărute. Printre acestea se numără şi două fetiţe, surori, în vârstă de 9 ani.

În Atena, alte rude au încercat să identifice cadavrele descoperite în acest infern. Majoritatea trupurilor neînsufleţite găsite printre ruine sunt în mare parte carbonizate, iar identificarea lor este un proces dificil, după cum au precizat experţii.

''Va fi foarte dureros, vor urma identificarea... înmormântările, şi mai multă durere'', a spus edilul din localitatea învecinată Pikermi. ''Mă tem că numărul morţilor va creşte'', a adăugat primarul.

Cel puţin 187 de persoane au fost rănite în incendiu, printre acestea numărându-se 22 de copii.

Potrivit evaluării iniţiale, peste 300 de locuinţe din zona vastă afectată de flăcări au suferit pagube, majoritatea fiind complet distruse.

O lungă listă cu măsuri de sprijin anunţată de autorităţile guvernamentale nu este de ajuns să diminueze durerea supravieţuitorilor. ''O picătură în ocean'', titrează pe prima pagină cotidianul Ta Nea.

''Acest lucru n-ar fi trebuit să se întâmple, oamenii au pierit fără niciun motiv'', a strigat o femeie în lacrimi către ministrul Apărării, Panos Kamenos, care a vizitat Mati şi alte cinci zone din apropiere afectate de incendiu. ''Ne-aţi lăsat la mila lui Dumnezeu!'', a acuzat ea.

Mati, o aşezare aflată la mai puţin de 30 de kilometri est de Atena, a fost una dintre zonele populare printre turiştii locali, inclusiv printre pensionari, notează Reuters.

Incendiul a izbucnit luni, la ora locală 16:57 (13:57 GMT), însă nu se cunoaşte deocamdată motivul care a dus la declanşarea evenimentului. Flăcările s-au propagat rapid în localitate. Potrivit unor voci, forţa vântului, pădurea densă de pin, focul şi panica au alcătuit o combinaţie letală care a îngreunat evacuarea zonei. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...