Dezbatere aprinsă privind restaurarea Notre-Dame. Se cere modernizarea catedralei

Data publicării:
Catedrala Notre Dame
Foto: Guliver/Getty Images

Incendiul de la Notre-Dame a lăsat o rană adâncă în inimile francezilor, dar şi a întregii lumi. Întrebarea despre cum va fi reconstruită catedrala a declanşat o dezbatere aprinsă în Franţa, unde unii doresc ca aceasta să primească aspectul dat de renovarea din secolul al XIX-lea, în timp ce alţii ar dori modernizarea celui mai vizitat monument din Europa.

Multe dintre discuţii se poartă în jurul turnului în formă de săgeată, înalt de 93 de metri, care s-a prăbuşit în timpul incendiului. Acesta nu făcea parte din designul original al Notre-Dame, ci a fost adăugat în secolul al-XIX-lea. Unii îşi doresc să fie reconstuit, alţii să fie înlocuit cu ceva modern.

Charlotte Hubert, arhitect: Silueta Notre-Dame din Paris nu poate fi imaginată fără fleşă, pentru că, în afară de statutul său de monument istoric, Notre-Dame face parte din peisajul Parisului. Fleşa este un indicator pe care îl vedem de departe. Este amuzant să vedem că acum aproape 150 de ani această fleşă a provocat un scandal naţional şi a fost subiectul multor discuţii şi acum revenim la dezbateri despre turlă.

Franţa a declanşat un concurs internaţional pentru refacerea catedralei Notre Dame. Experţii spun că restaurarea nu ar trebui să fie o ocazie pentru arhitecţii creativi de a-şi arăta inventivitatea, ci este necesar să fie respectată linia din secolul XIX.

Jean-Michel Leniaud, istoric: Este cel mai vechi loc din ţară unde societatea şi toată naţiunea, oameni religioşi, lideri politici, s-au reunit timp de secole. E valabil şi în ziua de astăzi. Notre-Dame din Paris este principalul vector de unitate. De fiecare dată când am avut o criză în Paris, parizienii au fugit la Notre-Dame.

Înlocuirea bârnelor din stejar, multe dintre ele originale, care au ars în incendiu ar putea reprezenta o problemă. Dar, companiile franceze de exploatare forestieră spun că există rezerve suficiente de stejar, chiar dacă arborii nu sunt la fel de vechi precum cei folosiţi la ridicarea catedralei.

Totodată, francezii au mai primit o veste bună. Cele aproximativ 200 de mii de albine din stupii de la Notre-Dame au supravieţuit incendiului. Acestea produc, în medie, în fiecare an 25 de kilograme de miere, vândută personalului de la catedrală.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Casa unei românce din Anglia, desemnată una dintre locuințele cel mai frumos decorate din Marea Britanie. Cei...
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Dua Lipa, cerută în căsătorie de Crăciun, după un an de relație. Cine e logodnicul celei mai populare artiste...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
Reacția elegantă a portarului Florin Niță, după ce a fost făcut nesimțit de un fost mare fotbalist
Newsweek
Pensiile contributive, militare și speciale NU cresc. Ultima formă a Ordonanței Trenulețul DOCUMENT
Digi FM
Denzel Washington a împlinit 70 de ani. Actorul cu carieră de legendă iubește aceeași femeie de peste patru...
Digi World
Ce se întâmplă în corpul tău când ești mahmur. Ce efecte are o noapte îmbibată în alcool asupra organismului
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...