Desen cu Papa şi Trump sărutându-se, apărut lângă Vatican

Data actualizării: Data publicării:
mural-papa-francisc-si-donald-trump

Un desen cu Papa Francisc şi cu preşedintele american Donald Trump care se sărută a apărut pe un zid din apropierea Vaticanului, joi, la mai puţin de două săptămâni înainte de întâlnirea celor doi, informează Reuters.

În desen, siluetele celor doi sunt la dimensiune naturală, iar Papa Francisc apare în postura de sfânt, cu o aură deasupra capului, în timp ce Donald Trump este pictat cu coarne de diavol.

Desenul este făcut pe hârtie şi lipit pe perete în timpul nopţii şi este cea mai recentă lucrare a artiştilor stradali din Roma în care apare Papa Francisc, mai multe astfel de imagini apărând în ultimele luni, scrie Reuters.

În imagine, Papa Francisc poartă o cruce simplă la gât, iar Donald Trump poartă un ceas din aur şi un pistol într-un toc. Aura Papei Francisc are aceeaşi nuanţă de galben intens ca cea a părului preşedintelui american. 

Imaginea include şi un mesaj pictat pe sutana Papei Francisc: „Binele iartă răul”. Muralul este semnat „TVBoy”, pseudonim care i-ar aparţine artistului stradal italian Salvatore Benintende.

Astfel de picturi murale care îl prezintă pe papă sunt eliminate, în cele din urmă, de un grup special de lucrători în salubritate din Roma, cunoscut sub numele de „The Decorum Squad” („Echipa pentru menţinerea decenţei”).

Anterior, echipa a îndepărtat desene care îl înfăţişau pe Papa Francisc drept Superman sau drept un artist stradal care picta pe furiş semne de pace pe ziduri.

Papa Francisc şi Donald Trump se vor întâlni la Vatican pe 24 mai, evenimentul făcând parte din turneul preşedintelui american în Arabia Saudită, Israel, Italia şi Belgia.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri