Demonstraţii împotriva imigranților în orașe din 14 țări europene

Data publicării:
12687801 1053510128020743 6432228211194348648 n

La Dresda, 15.000 de oameni participat la manifestaţia organizată de PEGIDA împotriva imigranţilor. Mişcarea de Luptă Împotriva Islamizării Occidentului, apărută în 2014, susţine că există riscul ca Germania să fie condusă în curând de musulmani.

Liderii Pegida dau vina pe cancelarul Angela Merkel, care a permis intrarea în ţară a peste unui milion de imigranţi, anul trecut. Simultan, la Dresda a avut loc şi o contra manifestaţie a unor organizaţii care îndeamnă la toleranţă.

E important să sprijinim campania "Iubire, nu ură". Este foarte important să arătăm o imagine diferită a oraşului, că sunt oameni cărora le pasă de refugiaţi, care au mintea deschisă şi doresc să-şi exprime solidaritatea cu cei care se refugiază aici”, a spus Erik Hattke, purtător de cuvânt Alianţa pentru Toţi.

Poliţia a ţinut cele două tabere la mare distanţă, ca să împiedice producerea de incidente.

Manifestaţii împotriva imigranţilor au avut loc şi în Franţa, Olanda, Cehia, Polonia şi Marea Britanie.

„Mai mult Islam înseamnă mai puţină libertate. Asta e realitatea. N-am făcut bine că am adus anul trecut în Germania 1,5 milioane de tineri şi bărbaţi musulmani, capabili să lupte. 600.000 dintre ei au dispărut”, a spus Tommy Robinson, coordinatorul filialei Pegida din Marea Britanie.

În centrul Varşoviei, mii de polonezi au scandat că refugiaţii sunt nişte invadatori, care le ameninţă securitatea.

Nu avem nevoie şi nu dorim imigranţi din Siria, Irak sau Pakistan. E ţara noastră. Vom protesta până vom obţine ce dorim”, a spus Tomasz, un protestatar din Varşovia.

La toate manifestaţiile au fost invocate şi numeroasele cazuri de agresiuni sexuale comise asupra femeilor din mai multe ţări europene şi în care ar fi fost implicaţi refugiaţi. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri