De ce au murit atâția oameni în incendiile din Grecia de anul acesta. Explicația unui profesor român stabilit în Grecia

Data actualizării: Data publicării:
grecia masini arse

Un român stabilit în Grecia de aproape 40 de ani a vorbit la Digi24 despre situația actuală din Grecia, țară aflată în stare de șoc din cauza incendiilor de vegetație, în urma cărora cel puțin 81 de oameni au murit. Patelakis Apostolos este profesor de Limba Română, la Institutul de Limbi Balcanice din Salonic, și amintește că în fiecare an există incendii de vegetație în Grecia, în această perioadă, doar că până acum flăcările mistuiau doar zonele nepopulate, spre deosebire de anul acesta.

Sunt în Salonic din '79. Acum sunt la mare, în Halkidiki. În Grecia, în fiecare an în lunile iulie august există incendii în diferite zone ale țării. Diferența e că până acum toate aceste incendii au fost în zone nepopulate și dacă au fost victime au fost foarte puține. Aici avem un caz special.

E vorba de o zonă locuită în apropiere de Atena. Suntem la o distanță de 40-50 kilometri de Capitală. În sudul peninsulei spre mare e o zona foarte intens locuită cu case mari, vile, piscine tabere pentru copii și pentru ofițeri din armată, zonă în care chiar în această perioadă de vârf era foarte multă lume, erau foarte multe mașini agitație destul de mare.

De data asta au existat din 3 părți focare de incendii de dimensuni mari, vântul era foarte puternic ceea ce a făcut că aceste flăcări imense să se răspândească foarte rapid să ajungă la casele oamenilor. Oamenii n-au fost foarte bine informați, nu și-au imaginat că pot să ajungă flăcările așa repede în casele lor. Pe unii i-au prins în case, alții au reușit să între în mașini, să plece, se îndreptau spre mare. Drumurile acolo sunt mai înguste.

Foarte mulți dintre aceștia au fost blocați de aceea sute de mașini au fost arse. Mulți au murit chiar arși în mașini. Toate aceste mașini aveau benzină deci erau că niște mici bombe au mers complet. Lumea a fost surprinsă de aceste flăcări. Există o groază în față focului există un fum care te înăbușă o căldură extraordinară pentru că și noi am trăit în urmă cu câțiva ani un astfel de incendiu în Halkidiki și va spun din proprie experiență că era o căldură de nedescris plus fumul.

Ei au fost acum blocați toți între ei căutau să ajungă la mare. Unii au reușit, alții nu. Multe case și mașini au fost distruse. Focul venea dinspre nord, deci de la înălțime spre țărm. Mulți au încercat să se îndrepte spre mare și acolo drumurile sunt foarte multe case cu curți deci nu se ajungea ușor. S-a ajuns undeva la un moment dat, dar țărmul era înalt, ei n-au putut să găsească drumul în fumul ăla de nedescris.

Câțiva care au încercat să sară au sărit dar fiind la mare înălțime au murit. Alțîi care au ajuns la mare, marea fiind foarte agitată, mulți s-au înecat. Au venit niște bărci să-i salveze, dar au fost oameni care au ajuns la mare și nu s-au putut salva.

Acum sunt cel puțin 80 de morți. Sunt foarte mulți dispăruți, multe persoane cu probleme de respirație, arși sigur, numărul celor decedați va fi mult mai mare. Situația e destul de dificlă, se apelează la ajutoare. Grecia se află în 3 zile de doliu. E un caz unic. Să sperăm că vom avea de învățat din aceste tragice evenimente.

Deși Grecia avea experiență și pregătire în combaterea incendiilor, de data asta, în față urgiei naturii, n-au putut să reacționeze datorită rapidității cu care s-a manifestat incendiul. N-au putut să facă mare lucru.

Nu a existat un plan deși ar fi trebuit. Dar ei zic că dacă ar fi existat un plan, totul s-a desfășurat atât de rapid că ar fi fost greu să aplici un astfel de plan. Mult mai bine au acționat cei de la municipalitatea Atena care au reușit în scurt timp să salveze 600 copii care se aflau în tabere. Bineînțeles că mulți se plâng că n-au existat ajutoare că nu i-a sprijinit nimeni nu i-a anunțat nimeni.
Prin anumite locuri, poliția îi ruga pe cetățeni să plece din casă. Unii au plecat, alții au rămas, pe mulți i-au găsit arși în case, pe câmp îmbrățișați. E o situație de nedescris.

Pentru a dona sânge sunt apeluri. Există apeluri pentru diferite alte elem: alimente, apă. Lumea a reacționat, a răspuns la acele apeluri, se așteaptă ajutoare și din străînătate. Au venit multe avioane din alte țări, în continuare sosesc. Rănile vor rămâne pentru o mare perioada de timp, iar cei care și-au pierdut oamenii nu vor uită niciodată acese triste evenimente din viață lor”, povestește Patelakis Apostolos, profesor de Limba Română, la Institutul de Limbi Balcanice din Salonic.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...