Un cutremur puternic s-a produs joi seara în apropiere de coasta estică a Italiei. Seismul a avut o magnitudine de 5,3, potrivit Institutului american de geofizică USGS, și s-a produs la o adâncime mică, de 12,3 față de suprafața pământului.
Seismul a avut loc la ora locală 20:19 (21:19, ora României), iar epicentrul său a fost localizat la 5 kilometri sud-est de Palata, în regiunea Molise, aflată pe coasta Mării Adriatice.
Potrivit relatărilor din presa locală, cutremurul s-a resimțit destul de puternic până la Napoli, pe coasta vestică a Italiei.
Institutul naţional de geofizică şi vulcanologie din Italia (INGV) a estimat magnitudinea cutremurului la 5,2, cu epicentrul la 4 kilometri sud-est de oraşul Montecilfone și la o adâncime de 9 kilometri.
Montecilfone, situat în provincia Campobasso, se află la aproximativ 300 de kilometri est de Roma. Aceeaşi zonă a fost lovită marţi de un cutremur cu magnitudine 4,7, scrie Agerpres.
Deocamdată nu au fost raportate victime sau pagube după cutremurul de joi. De altfel, nu au existat consecinţe majore nici după seismul produs marţi.
Situată între două plăci tectonice, euro-asiatică şi africană, Italia are cea mai mare parte a teritoriului expusă la un risc seismic ridicat. Mii de seisme sunt înregistrate în fiecare an, chiar dacă majoritatea nu sunt resimţite de populaţie.