Cum se împart cele 80 de miliarde de euro pe care le primește România de la Uniunea Europeană

Data actualizării: Data publicării:
fonduri europene
Comisia Europeană a aprobat peste 14 milioane de euro pentru producătorii de vin și companii aeriene care operează pe aeroportul Sibiu. Foto: Guliver/ Gettyimages

România a obținut 79,9 miliarde de euro pentru proiectele europene, a anunțat președintele Klaus Iohannis la Bruxelles, unde s-a ajuns la un acord privind pachetul de redresare economică. Suma prezentată de președinte este împărțită în fondurile europene parte din bugetul multianual 2021-2027 (46,4 miliarde de euro) și fondul pentru redresare economică (33,5 miliarde de euro).

„Vom folosi această sumă de 80 de miliarde pentru a reface infrastructura în România, pentru a construi spitale, școli, pentru a moderniza marile sisteme publice”, a declarat președintele Klaus Iohannis, la finalul negocierilor de la Bruxelles.

Cum se împart banii europeni

- 46,4 miliarde de euro sunt din Bugetul multianual 2021-2027 (Fonduri nerambursabile). Aceste fonduri sunt destinate pentru Politica de Coeziune, pentru Politica Agricolă Comună, precum și pentru aplicarea planului Green Deal (760 de milioane de euro).

- 33,5 miliarde de euro sunt din Pachetul de relansare economică (puțin peste 50% sunt fonduri nerambursabile, granturi, și puțin sub 50% sunt împrumuturi). Astfel, din 33,5 miliarde de euro, 16,8 miliarde de euro sunt granturi și 16,7 miliarde de euro sunt împrumuturi.

În total, din 79,9 miliarde euro, aproximativ 16,7 miliarde de euro sunt bani rambursabili (sub forma de împrumut, dar în condiții mai avantajoase) și aproximativ 63,2 miliarde de euro sunt fonduri nerambursabile.

Liderii ţărilor Uniunii Europene şi ai instituţiilor comunitare au ajuns, marţi, în a cincea zi a summitului de la Bruxelles, la un acord asupra bugetului destinat perioadei 2021-2027 şi asupra Fondului UE de relansare economică post-pandemie.

Liderii ţărilor europene şi ai instituţiilor UE au aprobat un buget multianual pentru perioada 2021-2027 în valoare de 1.074 de miliarde de euro.

În plus, a fost aprobat Fondul UE de relansare economică post-pandemie, în valoare de 750 de miliarde de euro, format din subvenţii nerambursabile de 390 de miliarde de euro şi din credite de 360 de miliarde de euro. Este o premieră în istoria UE, pentru că fondul se va baza pe împrumuturi făcute de Comisia Europeană în numele întregii Uniuni, la dobânzi mult mai bune decât ar fi putut atrage majoritatea statelor membre de pe piețele financiare.

Redactor: Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri