Coronavirus Bulgaria: Numărul cazurilor noi crește din nou
Data publicării:
Crește numărul infectărilor noi și în Bulgaria. 298 de cazuri au fost înregistrate la vecinii din sud în ultimele 24 de ore. Joi erau 267, miercuri - 232.
Așadar, tendința de creștere este clară. Bulgaria are în acest moment peste 8.400 de cazuri confirmate și aproape 300 de decese.
Țara și-a deschis granițele pentru turismul internațional, inclusiv pentru români, dar recent au apărut limitări, din cauza numărului tot mai mare de infectări.
Sârbii nu mai pot intra pe teritoriul bulgar, din cauza focarelor active din această țară, inclusiv din capitala Belgrad.
Pentru români nu există restricții deocamdată, la graniță este solicitată completarea unei declarații pe proprie răspundere privind respectarea recomandărilor sanitare ale guvernului de la Sofia.