Fără Marea Britanie, dar cu mai mulţi bani. Uniunea Europeană va pierde anul viitor unul dintre cei mai mari contributori, dar Bruxellesul forţează pentru un buget comunitar mai mare. Mesajul este că ţările-membre trebuie să cotizeze mai mult. Însă dincolo de bani mai e un tîlc al acestor planuri- o mai mare integrare.
Oficialii de la Bruxelles pregătesc deja terenul pentru perioada 2021-2028. 7 ani în care bugetul Uniunii Europene va fi construit din contribuţiile primite doar de la 27 de state-membre. Marea Britanie va fi deja ieşită din UE. Un contributor important care va lăsa o gaură de până la 13 miliarde de euro anual.
Guenther Oettinger, comisarul european pentru Buget: În privinţa veniturilor, avem o gaură, deoarece Marea Britanie, un contribuitor net, din păcate, ne va părăsi.
Într-o declaraţie construită pe optimism, dar şi pe determinare, preşedintele Comisiei Europene Jean Claude Juncker arată că următorul buget pe termen lung al Uniunii Europene trebuie să fie mai mare. Mai mare decât actualul nivel de 1% din Produsul Intern Brut al blocului. O propunere pentru bugetul Uniunii între 2021 şi 2028 e aşteptată în luna mai - oficialii se grăbesc, aşadar, să ajungă la un acord înainte de alegerile europarlamentare de anul viitor. Climatul în care au loc negocierile este, însă, dificil. Statele membre vor să reducă cheltuielile, iar Parlamentul European cere mai multe fonduri. Iar BREXIT-ul complică discuţiile. Unele politici trebuie revizuite şi modernizate, dar asta nu înseamnă că statele-membre pot sta liniştite. Toate trebuie să se pregătească să aloce mai mulţi bani pentru bugetul european.
Jean Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene: BREXIT-ul va avea loc, nu-i luaţi în seamă pe acei oameni care cred că britanicii vor realiza că au făcut o greşeală şi se vor răzgândi. Nu cred că se va întâmpla acest lucru. Lucrăm pe ipoteza potrivit căreia prietenii noştri britanici ne vor părăsi în dimineaţa zilei de 30 martie 2019.
Veniturile Uniunii Europene sunt formate din contribuţiile statelor-membre şi resursele proprii și o parte din taxele vamale. Cel mai mare contributor net la bugetul spaţiului comunitar este Germania, care in ultimul deceniu a contribuit în medie cu peste 13 de miliarde de euro anual , dar sumele primite înapoi sunt mult mai mici. După modelul cei mai puternici îi susţin pe cei mai slabi, în 2016, cea mai puternică economie a Europei a contribuit la bugetul UE cu 27,4 miliarde de euro şi a primit înapoi, pentru politici regionale, doar 10,1 miliarde de euro.
Între 2007 şi 2016 Romania a contribuit la bugetul Uniunii cu 13,4 miliarde de euro şi am primit de 3 ori mai mult - 41 de miliarde de euro.