Comisia Europeană nu prelungeşte măsurile de sprijin pentru preţurile la energie

Data publicării:
contor-electricitate-curent-1536x1024
Foto: Getty Images

Comisia Europeană a anunţat luni că a decis să nu prelungească măsurile de sprijin pentru energie, introduse anul trecut pentru a contracara scumpirile provocate de explozia preţurilor la petrol şi gaze, în urma invaziei Rusiei în Ucraina.

„Comisia Europeană confirmă că nu va propune o prelungire a acestor măsuri de criză” - printre acestea aflându-se măsuri de reducere a cererii de energie electrică, plafoane de venituri pentru centralele electrice şi reguli de stabilire a preţurilor cu amănuntul, a precizat Bruxelles-ul, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

Preţurile la electricitate au scăzut acum la mai puţin de 80 euro/MWh, în timp ce preţul gazelor s-a stabilizat, astfel încât majorarea preţurilor energiei electrice din 2022 este considerată „mai puţin probabilă să aibă loc în următoarea iarnă”, susţine CE.

De asemenea, unele aspecte ale măsurilor de sprijin pentru preţurile la energie sunt incluse în propunerile CE pe termen mai lung de ajustări structurale ale pieţei de electricitate.

Acele propuneri sunt menite să sporească utilizarea contractelor de energie cu preţ fix, să protejeze consumatorii de creşterile de preţ şi să accelereze tranziţia la energia regenerabilă, a precizat Comisia Europeană.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri