Cetăţenia lui Traian Băsescu. Curtea Constituţională a R. Moldova a fost sesizată

Data publicării:
basescu in banca crop

Deputatul liberal-democrat din Republica Moldova Grigore Cobzac a contestat la Curtea Constituţională de la Chişinău decizia preşedintelui Igor Dodon de a-i retrage cetăţenia lui Traian Băsescu, relatează Deschide.md, citat de News.ro.

basescu in banca crop

Deputatul susţine că sesizarea a fost determinată „de ferma convingere că Traian Băsescu este un bun şi sincer prieten al Republicii Moldova, mai nou şi cetăţean al ei”.

Cobzac a amintit şi de faptul că locuitorii raionului Hînceşti, pe care îl reprezintă în Parlament, „apreciază faptul implicării personale a domnului Băsescu în lichidarea consecinţelor inundaţiilor din anul 2010, în zona râului Prut, a localităţilor Nemţeni, Obileni, Cotul-Morii şi Sărăteni”.

Este datoria noastră acum să-i acordăm sprijin moral preşedintelui şi cetăţeanului Băsescu. Sesizarea se bazează în mare parte pe jurisprudenţa anterioară a Curţii Constituţionale, care s-a expus în 2002 că retragerea cetăţeniei din considerente politice este una arbitrară, dar şi pe prevederile actelor internaţionale la care Republica Moldova este parte. Decretul încalcă şi alte prevederi constituţionale, dat fiind faptul că ‘ascunderea faptelor esenţiale’ nu a avut loc, iar învinuirea publică în comiterea respectivelor fapte fără hotărâre judecătorească încalcă prezumţia nevinovăţiei”, a spus alesul într-un comuncat.

Preşedintele Republicii Moldova Igor Dodon a semnat marţi decretul prin care i-a retras cetăţenia moldovenească lui Traian Băsescu. Dodon a făcut anunţul pe pagina sa de Facebook, precizând că marţi a avut loc şedinţa Comisiei pentru problemele cetăţeniei şi acordării de azil politic de pe lângă preşedintele Republicii Moldova, în care au fost examinate detaliat condiţiiile legale de acordare a cetăţeniei lui Traian Băsescu.

Fostul preşedinte român a reacţionat spunând că decizia lui Igor Dodon este una politică şi a precizat că urmează să se consulte cu avocaţii săi, pentru a decide ce va face în continuare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...