Ce se întâmplă cu familia atacatorului de la Strasbourg. Anunțul procurorilor
Data publicării:
Ordinul de reţinere a patru membri ai familiei atacatorului de la Târgul de Crăciun din Strasbourg Cherif Chekatt a fost ridicat sâmbătă în timp ce continuă cercetările pentru trei membri ai anturajului apropiat al acestuia, a anunţat parchetul din Paris, relatează AFP.
''Ordinul de reţinere a patru membri ai familiei lui Cherif Chekatt a fost ridicat astăzi în absenţa unor elemente incriminatorii în acest stadiu'' al anchetei, a indicat parchetul. Este vorba de părinţii săi şi de doi dintre fraţii săi, dintre care unii s-au prezentat ei înşişi autorităţilor.
Al patrulea mort în atentatul de la Strasbourg este un tânăr jurnalist italian, Antonio Megalizzi, în vârstă de 28 de ani, au precizat vineri pentru AFP surse din cadrul Ministerului de Externe italian.
Două persoane au murit marţi seara în timpul atacului comis în zona Târgului de Crăciun de la Strasbourg de Cherif Chekkat, un delincvent radicalizat, în vârstă de 29 de ani, ucis de poliţie după două zile în care a fost intens căutat. O a treia persoană a decedat în cursul zilei de joi.