Ce l-a determinat pe un german care a găsit trei lingouri de aur să le predea autorităților
Data publicării:
Un german care a găsit trei lingouri de aur într-un dulap de bucătărie la mâna a doua a decis că integritatea lui este mai importantă decât cei aproape 100.000 de dolari, cât valorau acestea, şi le-a predat autorităţilor, relatează marţi DPA.
Bărbatul a găsit cele trei lingouri, care cântăreau în total 2,5 kg şi aveau o valoare estimată de 83.500 de euro (97.500 de dolari), într-un dulap pe bucătărie pe care l-a achiziţionat printr-un schimb de mobilă, a declarat marţi o purtătoare de cuvânt a Ministerului de Interne din oraşul Bremen, din nordul Germaniei, scrie Agerpres.
Lingourile se aflau într-un plic şi erau ascunse în spatele unui sertar şi probabil fuseseră acolo de decenii, a mai spus ea.
Purtătoarea de cuvânt a mai precizat că găsitorul, care a făcut descoperirea luna trecută, este eligibil pentru o recompensă de circa 2.500 de euro.
Cu ajutorul poliţiei, s-a stabilit că dulapul i-a aparţinut original unui bătrân înstărit care a trăit întreaga viaţă în aceeaşi casă. El a murit în luna martie, iar locuinţa lui a fost ulterior golită de piesele de mobilier.