BUSINESS CLUB. Ecomomia Mafiei, mai mare decât cea a României

Data publicării:
euro bani mediafax-3

Pe lângă birocraţie şi legislaţia complicată, mediul de afaceri din Italia, puternic lovit de criză, mai are o problemă: influenţa Mafiei în economie. În Italia, Mafia este un stat în stat. Are afaceri de 170-180 de miliarde de euro, arată un studiu al patronatului Unimpresa.

Şi sunt afaceri extrem de performante, care generează profituri de peste 100 de miliarde de euro.

Numai latura comercială a mafiei se ridică la peste 10% din Produsul Intern Brut al Italiei. Scoşi la suprafaţă, aceşti bani ar schimba faţa economiei italiene, care deşi este a treia ca mărime din zona euro a stagnat în ultimul deceniu.

Totuşi, lupta cu Mafia nu este una uşoară. Şi, în plus, afacerile mafiote nu pot fi replicate în economia legală. Pentru că performanţele economice ale Mafiei nu au nimic de-a face cu vreo strategie inteligentă. Mafia are profit pentru că încalcă legea. Nu plăteşte taxe, iar atunci când afacerile îi sunt ameninţate, îşi elimină concurenţa. De multe ori violent.

Studiul Unimpresa arată că 20% dintre companiile italiene au fost la un moment dat victime ale Mafiei. Companii care funcţionau cât se poate de legal au fost şantajate, fraudate sau obligate să plătească taxe de protecţie. Este un fenomen care descurajează investiţiile în Italia. Şi nu numai.

Deşi Mafia este adânc înrădăcinată în economia, politica şi societatea italiană, tentaculele ei s-au întins de multă vreme pe tot globul.

Grupările mafiote italiene operează inclusiv în România şi în alte ţări est-europene. Uneori intră în conflict cu grupările locale de crimă organizată. Alteori, colaborează cu ele.

Cert este că Mafia a trecut, la rândul ei, printr-un proces de globalizare care nu face decât să îmbolnăvească o economie globală şi aşa slăbită de criză.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce au pățit doi turiști americani după ce au închiriat o mașină în România. Țeapă de 3500 de dolari
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Fiica Loredanei Groza a urcat pe scenă alături de mama sa. Elena, radiantă într-o ținută asortată cu cea a...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...