Burkini în Franţa | De la „statul sunt eu” la „statul e laic”
Libertate, egalitate, fraternitate şi... laicitate! E crezul celei de a cincea Republicii Franceze. În dezbaterea aprinsă despre burkini, s-a vorbit mult despre laicitate, unul dintre pilonii constituţiei franceze. A fost invocată de cei care au impus sau au susţinut interdicţia. Dar discuţia nu este atât de simplă, atrag atenţia experţii, care au analizat modul în care secularismul este înţeles şi aplicat în Franţa.
Franţa este o „Republică indivizibilă, laică, democratică şi socială”. E primul articol din Constituţie.
În plus, laicitatea ţării e impusă print-o lege dedicată, adoptată în 1905 şi care spune că:
„Republica asigură libertatea de conştiinţă. Este interzisă ridicarea sau expunerea de semne sau embleme religioase pe monumente publice sau în orice spaţiu public, cu excepţia edificiilor de cult, a cimitirelor, a monumentelor funerare, a muzeelor şi expoziţiilor.”
Aşa cum reiese din lege, rolul statului francez este de a proteja libertatea de gândire a individului şi de a respecta toate credinţele, dar religia trebuie să rămână în afara sferei publice. Franţa nu este singura ţară seculară, dar aici laicitatea este interpretată diferit faţă de Statele Unite, de exemplu.
Patrick Weil, istoric francez: „În triunghiul care în mod normal organizează relaţia dintre individ, grup şi stat, în SUA grupul religios apare, istoric vorbind, că apărător al individului în faţa oricărei intruziuni din partea statului. În Franţa, statul este apărătorul individului în faţa oricărei intruziuni din partea grupului religios.”
Sunt experţi care spun că măsuri precum interdicţia costumului burkini au drept scop prevenirea unei diluări a identităţii franceze. Iar acest lucru s-a întâmplat de mai multe ori în istoria Franţei. E un subiect care, în funcţie de contextul social şi politic al vremii, revine regulat în dezbaterea publică din Hexagon.
Antropologul John Bowen susţine că Franţa experimentează astfel de restricţii în momente în care se confruntă atât cu probleme interne, cât şi cu tensiuni externe în ceea ce priveşte relaţia cu musulmanii şi cu lumea musulmană, în general.
John Bowen, antropolog la Universitatea Washington din St. Louis: „Avem controversa legată de fetele care poartă văl la şcoală, avem această veche tradiţie a statului francez care controlează religia. Apoi, avem această luptă între Biserica Catolică şi Republica Franceză, unde şcoala a fost principalul câmp de luptă. Şi, în al treilea rând, avem aceste amintiri urâte, recente ale confruntărilor cu algerienii şi alţi nord-africani.”
În 1989, trei eleve au fost exmatriculate dintr-o şcoală din Franţa pentru că au refuzat să-şi descopere capul în timpul cursurilor. A fost invocată legea laicităţii. Legea care era în vigoare încă din 1905 şi care, până atunci, nu avusese impact asupra vălului islamic.
Ce a fost diferit în 1989? Câteva schimbări pe scena internaţională care au conturat ideea că Islamul poate deveni forţă cu efecte nedorite. În 1989, liderul suprem al Iranului, Ayatollahul Khomeini, a dat o lege islamică împotriva scriitorului Salman Rushdie. În aceeaşi perioadă, în Algeria s-a format Frontul pentru Salvare Islamică, un partid extremist ai căror membri s-au transformat în insurgenţi.
Interzicerea vălului islamic în instituţii publice a fost modul în care Franţa a reacţionat la toate acestea, în încercarea de a-şi apăra valorile naţionale.
Şi au mai fost astfel de momente. În 1994, autorităţile erau îngrijorate că tineri din familii algeriene s-ar putea înrola în Frontul pentru Salvare Islamică. Apoi, după atacurile teroriste din 2001, din Statele Unite, vălul a fost din nou în atenţie în Franţa, pe motiv că musulmanii sunt izolaţi de ceea ce înseamnă societatea şi cultura franceze. Atacurile teroriste din ultimul an şi jumătate şi numărul mare de tineri musulmani deveniţi adepţi ai Statului Islamic au reaprins discuţia.
„Vălul este un simbol care provoacă nelinişte în ceea ce priveşte integrarea, pentru că purtarea lui este o alegere. În timp ce anumite carateristici precum rasa sau culoarea pielii nu presupun nicio interpretare a culturii şi a valorilor franceze, îmbrăcămintea implică decizia de a fi diferit, de a scoate în evidenţă identitatea religioasă sau culturală în detrimentul celei care există în ţara de adopţie”. Este explicaţia oferită într-o analiză publicată în The New York Times, care atrage însă atenţia că o integrare forţată poate avea efect invers.
În 2010, Franţa a devenit prima ţară europeană care a interzis femeilor să poarte în public burka sau niqab, vălul care acoperă total faţa, cu excepţia ochilor. Un an mai târziu şi Belgia a impus aceeaşi interdicţie. Acum, Germania dezbatere interzicerea niqabului, iar în Elveţia se fac demersuri pentru organizarea unui referendum pe această temă.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
