BREXIT | Cât de suverană este Marea Britanie ca stat membru UE

Premierul Marii Britanii, David Cameron / FOTO: GULLIVER/GETTY IMAGES

„Trebuie ca parlamentele naționale să aibă un rol mai mare și mai semnificativ. În opinia mea nu există un singur popor european. Parlamentele naționale sunt și vor rămâne adevărata sursă de legitimitate democratică și de responsabilitate în Uniunea Europeană”, spunea premierul David Cameron, în discursul de la începutul lui 2013 în care anunța organizarea unui referendum.

Nu este primul referendum de acest gen. În 1975, locuitorii Regatului Unit au fost chemați la urne și 67% dintre cei care au votat s-au pronunțat pentru rămânerea în Comunitatea Economică Europeană.

Din ce în ce mai mulți britanici consideră, însă, că modul în care se iau deciziile în Uniunea Europeană a subminat de-a lungul timpului democrația parlamentară din Regat, motiv pentru care văd în ieșirea din UE singura cale de recâștigare a suveranității.

Această problemă este tratată pe larg în studiul „Marea Britanie, Uniunea Europeană și mitul suveranității”, realizat de Robin Niblett, directorul Chatham House, Institutul Regal pentru Afaceri Internaționale.

Noțiunea de „suveranitate absolută” este iluzorie într-o lume care este mai interdependentă astăzi decât era în 1973, când Marea Britanie a decis să adere la Comunitatea Economică Europeană, se arată în studiul citat.

Suveranitate nu înseamnă neapărat securitate

În primul rând, subliniază Robin Niblett, Guvernul de la Londra rămâne suveran din punct de vedere politic, iar Parlamentul – răspunzător pentru deciziile importante. Este adevărat că Executivul a decis să renunțe la o parte din suveranitate și a acceptat ca anumite hotărâri să fie luate în comun, în UE, dar numai în domenii în care acest lucru oferă mai multe avantaje decât dezavantaje.

Unul dintre ele este securitatea. Suveranitatea nu este același lucru cu puterea efectivă de controla forțele care pot afecta securitatea și prosperitatea unei țări. Un guvern suveran poate fi înlăturat de la putere de o mișcare insurgentă sau în urma unei revoluții, statul poate fi făcut bucăți de mișcări separatiste. Un stat suveran poate fi destabilizat și atacat de vecini dacă nu deține puterea militară necesară pentru a se apăra, de exemplu. Tocmai de aceea, Marea Britanie a decis să adere la NATO și să devină parte semnatară a Convenției ONU asupra Dreptului Mării, care reglementează drepturile teritoriale și creează mecanismele pentru soluționarea disputelor. În ambele cazuri, Londra a decis să își limiteze suveranitatea în sensul literal pentru a-și apăra suveranitatea în sens practic.

Ca o concluzie, suveranitatea în afacerile internaționale înseamnă acum mai mult asigurarea îndeplinirii unor scopuri decât păstrarea autonomiei. Punând la comun în UE puterile sale suverane, Marea Britanie a câștigat o platformă de pe care poate influența relațiile internaționale, platformă care nu ar fi disponibilă în afara blocului comunitar.

În opinia directorului Chatham House, Robin Niblett, suveranitatea efectivă a Regatul Unit va fi consolidată prin rămânerea în Uniunea Europeană.

Împărțirea puterii

Ceea ce în limbajul comun se numește „renunțarea la suveranitate” este, de fapt, o punere la comun a puterilor suverane în UE („pooling”).

Patru sunt zonele în care Marea Britanie a hotărât că punerea la comun a puterilor suverane este mai avantajoasă decât suveranitatea absolută.

1. UNIUNEA VAMALĂ. Statele membre UE au renunțat la toate barierele în ceea ce privește comerțul cu bunuri și servicii. Marea Britanie și partenerii săi comunitari decid termenii politicii comerciale a UE și apoi lasă Comisia Europeană să negocieze acordurile cu țări terțe pentru întreaga piață.

2. PIAȚA UNICĂ. Încă din 1993, statele membre UE au reglementări și standarde comune pentru numeroase bunuri și servicii, care pot fi tranzacționate fără restricții suplimentare. De exemplu, un autoturism fabricat în Marea Britanie nu trebuie să respecte diferitele standarde privind emisiile de noxe din Germania, Franța și din celelalte 25 de state, ci doar pe cele comunitare.

3. REGULI COMUNE ÎN ECONOMIE. Calitatea de membru UE oferă unei țări posibilitatea de a negocia și, ulterior, implementa, reguli comune în domenii importante ale economiei: concurență, ajutor de stat, agricultură și pescuit. Ideea principală a stabilirii acestor reguli este simplă – crearea unui spațiu în care statele membre să poată concura de la egal la egal.

Deciziile se iau prin consens și, când acesta nu există, cu votul majorității calificate. Pentru că are printre cei mai mulți locuitori din UE, Marea Britanie are o cotă de vot de 12,7% . Împreună cu alte trei state membre, Regatul Unit poate forma o minoritate de blocaj, cu condiția ca toate cele patru țări să aibă împreună cel puțin 35% din populația UE. De asemenea, britanicii dețin 9% dintre mandatele din Parlamentul European, care trebuie să aprobe majoritatea deciziilor luate de Consiliul de Miniștri.

4. PIAȚA MUNCII. Una dintre cele mai importante cedări a puterii suverane absolute vizează controlul asupra numărului cetățenilor unui stat membru UE care vin să muncească în alt stat din blocul comunitar. Rezultatul: valuri migraționale dinspre economiile comunitare slabe spre cele puternice. În 2015, de exemplu, Germania și Regatul Unit găzduiau aproape două milioane de muncitori din alte țări membre UE. Pe de altă parte, 1,2 milioane de britanici trăiesc/muncesc în diverse zone ale Uniunii Europene.

Împărțirea banilor

Suveranitatea parlamentară a Marii Britanii poate fi evaluată și prin prisma contribuției la bugetul UE ca procent din cheltuielile publice. În anul financiar 2014/2015, contribuția netă a Regatului Unit a fost de 8,8 miliarde de lire sterline, adică doar 1,2% din totalul cheltuililor publice.

În plus, grație deciziilor guvernelor anterioare de a rămâne în afara zonei euro, Marea Britanie și-a menținut suveranitatea asupra politicii monetare.

Pe de altă parte, nefiind în Schengen, își poate exercita suveranitatea asupra propriilor granițe. Are inclusiv dreptul de a refuza accesul pe teritoriul său cetățenilor europeni și a celor care vin din Schengen dacă aceștia constituie o amenințare la „politicii publice, sănătății publice și a securității publice”.

Renegocierea relației cu blocul comunitar

În pregătirea referendumului de săptămâna aceasta, premierul David Cameron a renegociat termenii rămânerii Marii Britanii în UE și spune că a obținut un „statut special” pentru Regat. Acordul cu care șeful Guvernului de la Londra speră să împiedice Brexitul limitează jurisdicția Băncii Centrale Europene la instituțiile bancare din zona euro, oferă mai multă putere parlamentelor naționale și descurajează imigrația .

Jurnaliștii de la BBC au sintetizat principalele prevederi ale înțelegerii cu oficialii europeni:

1. Alocațiile pentru copii. Imigranții care muncesc în Marea Britanie vor putea trimite alocațiile pentru copii în țările de origine, dar cuantumul lor va fi stabilit la un nivel care să reflecte costul vieții din statele respective.

2. Ajutoarele sociale pentru muncitorii. Acestea vor fi limitate la început, dar vor crește gradual, în funcție de perioada de ședere a imigranților care își găsesc locuri de muncă în Marea Britanie. Ritmul creșterii nu a fost încă stabilit.

3. Lira sterlină. Regatul Unit nu va adera niciodată la zona euro, a declarat David Cameron, care s-a asigurat că Marea Britanie nu va fi discriminată din acest motiv. În plus, Marii Britanii îi vor fi rambursați toți banii cheltuiți pentru a evita intrarea în incapacitate de plată a statelor din zona euro.

4. Protecție pentru City of London. Centrul financiar și prosperul domeniu al serviciilor financiare nu se vor supune reglementărilor impuse de zona euro.

5. Un plus de putere pentru parlament. Dacă 55% dintre parlamentele naționale ale statelor membre UE se opun unei prevederi din legislația europeană, aceasta va fi regândită.

Practic, David Cameron a vrut să se asigure că Marea Britanie nu va face parte din grupul țărilor care militează pentru „o Uniune Europeană mai integrată”. De aceea, în opinia sa, britanicii nu ar avea motive să suțină ieșirea din Uniunea Europeană.