Belarus: Preşedintele Lukaşenko anunţă reţinerea unor cetăţeni americani, cu trei zile înaintea alegerilor

Data publicării:
Aleksandr Lukașenko și fiul său Nikolai, considerat posibilul succesor, la parada de Ziua Victorie de la Moscova, din 24 iunie
Foto: Getty Images

Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a anunţat joi că mai mulţi cetăţeni americani au fost reţinuţi, dar fără să spună când sau de ce. Declarația sa a venit înaintea alegerilor prezidenţiale care se vor desfăşura duminică.

„Au fost arestate persoane cu paşaport american, căsătorite cu americani, care lucrează la Departamentul de Stat”, a anunţat agenţia Belta, citându-l pe Lukaşenko.

Longevivul lider se confruntă la acest scrutin cu cea mai mare provocare din îndelungata perioadă de când se află în fruntea statului şi a lansat o campanie represivă împotriva protestatarilor opoziţiei pe care-i acuză de uneltire cu forţe străine pentru a-l răsturna de la putere.

Belarusul a încercat să-şi îmbunătăţească legăturile cu Washingtonul pe măsura răcirii celor cu aliatul său tradiţional rus, astfel că în februarie l-a primit pe secretarul american de stat Mike Pompeo, cel mai înalt oficial american venit într-o vizită în această ţară după mai mult de două decenii.

Ambasada SUA la Minsk nu a reacţionat deocamdată după anunţul reţinerii unor cetăţeni americani.

Tot joi, Moscova şi Minskul au avut din nou schimburi de replici cu privire la un grup de cetăţeni ruşi arestaţi de autorităţile din Belarus sub acuzaţia că au venit în această ţară pentru a pune la cale revolte. Autorităţile ruse susţin că aceştia sunt angajaţi ai unei companii de securitate privată şi că se aflau în Belarus în tranzit către America Latină.

„Acuzaţiile împotriva cetăţenilor reţinuţi nu sunt susţinute de probe. Ei trebuie să revină în Rusia”, a declarat purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, potrivit Agerpres.

După ce a condus ţara din 1994 fără să se confrunte cu vreo opoziţie majoră, Aleksandr Lukaşenko, în vârstă de 65 de ani, se află acum în faţa unui val de contestare pentru încălcările drepturilor omului, precum şi pentru modul în care gestionează economia şi epidemia de coronavirus.

Potrivit organizaţiilor de apărare a drepturilor civile, peste 1.300 de persoane au fost arestate în actuala campanie represivă.

Poziţia lui Lukaşenko este ameninţată de Svetlana Tihanovskaia, care a decis să candideze la preşedinţie după ce soţul ei, cel care dorea să candideze iniţial, a fost arestat în luna mai. Tihanovskaia încearcă să organizeze joi un miting masiv, în pofida restricţiilor impuse de autorităţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...