Analiză Barurile și restaurantele se închid în Europa lovită de al doilea val de coronavirus. Experții se întreabă dacă măsura va funcționa

Data actualizării: Data publicării:
restaurant închis în New York din cauza epidemiei de coronavirus
Foto: Getty Images

Europa a devenit noul focar de coronavirus al lumii, raportând acum mai multe cazuri decât Statele Unite, Brazilia și India, potrivit cifrelor Organizației Mondiale a Sănătății, iar multe guverne de pe continent au decis închiderea barurilor și restaurantelor sau limitarea programului acestora, în speranța că această măsură le va ajuta să evite o nouă carantină. Experții se întreabă dacă strategia va da rezultate, arată o analiză a CNN.

Este o veste proastă pentru consumatorii de alcool, de la Bruxelles la Paris și la Edinburgh, și va aduce mai multe pierderi pentru industria ospitalității.

În Berlin - un oraș renumit pentru viața de noapte - barurile rămân deschise, dar se închid la ora 23:00, împreună cu restaurantele și magazinele. La petrecerile private în spații închise pot participa cel mult 10 persoane. Se așteaptă ca măsurile să rămână în vigoare până cel puțin la sfârșitul lunii octombrie.

Alte țări adoptă măsuri chiar mai drastice în timp ce încearcă să țină în echilibru situația economică și presiunea crescândă asupra serviciilor medicale.

Barurile și cafenelele din capitala Belgiei, Bruxelles, au primit ordin să se închidă joi pentru o lună, în încercarea de a limita creșterea ratei de infectare.

În Scoția, măsura a fost decisă pentru două săptămâni. La fel și în Paris, capitala Franței. În alte patru orașe, Lille, Lyon, Grenoble și Saint-Etienne – se închid de asemenea barele, sălile de sport și centrele sportive.

Restricții mai dure împotriva coronavirusului au intrat în vigoare și în capitala spaniolă, Madrid și în orașele din jur, vinerea trecută. Noile restricții impun ca oamenii să rămână acasă, cu excepția cazului în care merg la muncă, la cursuri, examene, pentru obligații legale sau pentru situații extreme.

Magazinele, barurile și restaurantele trebuie să își reducă capacitatea cu 50% și să închidă mai devreme. Barurile și restaurantele trebuie să se închidă la ora 23:00.

Chiar și Islanda, care a fost aproape de să declare că a eliminat virusul, în vară, se confruntă acum cu o creștere a numărului de cazuri. Și aici, barurile, cluburile, centrele de fitness s-au închis pentru două săptămâni, iar adunările publice au fost limitate la 20 de persoane.

În România, în localitățile cu multe cazuri de coronavirus, inclusiv în București,  au fost închise restaurantele și barurile la interior, iar terasele trebuie să se închidă la miezul nopții.

Expertul în sănătate globală Peter Drobac, directorul Centrului Skoll pentru Antreprenoriat Social de la Universitatea din Oxford, a declarat pentru CNN că guvernele din întreaga Europă încearcă să găsească un echilibru între impunerea restricțiilor asupra interacțiunilor sociale și supraviețuirea afacerilor.

„Candidat evident” pentru închidere

Barurile, cluburile și restaurantele sunt „un candidat evident” pentru închidere, având în vedere ceea ce se știe despre transmiterea coronavirusului, a spus el.

„Cele mai mari focare pe care le-am văzut vin din spații închise, aglomerate și în care a existat un contact prelungit între oameni”, a spus el.

Oamenii care vorbesc, râd și beau alcool nu fac decât să sporească riscul de transmitere, a adăugat Drobac.

„Trebuie să ne gândim la valoarea socială și la costurile sociale, când luăm în considerare ce vrem să închidem și ce vrem să rămână deschis. Aceasta implică niște compromisuri foarte grele, dar, dacă trebuie să alegi între menținerea barurilor sau a școlilor deschise, majoritatea oamenilor ar alege școlile”, a mai spus expertul.

Explicația pentru programul scurtat al barurilor și restaurantelor

Dr. Julian Tang, profesor asociat în științe respiratorii la Universitatea din Leicester, a declarat pentru Science Media Center din Marea Britanie că, deși scurtarea programului de funcționare al barurilor și restauranteelr poate părea o decizie arbitrară, scopul este să reducă durata contactului între oameni.

„Nu putem spune că virusul încetează să se mai transmită după ora 22:00. Măsura acționează doar pentru a dispersa oamenii mai devreme, pentru a reduce numărul de persoane la care se poate răspândi”, a explicat Tang.

„Dar, pentru a fi eficientă, măsura trebuie păstrată și după ce oamenii părăsesc barurile, iar așa nu înseamnă să meargă în vizite în grupuri mari pentru a continua să bea sau să socializeze, ci să meargă fiecare acasă pentru a ajuta la limitarea transmiterii coronavirusului”, a adăugat el.

Tang mai spune că ar putea trece trei până la patru săptămâni înainte ca impactul acestor să poată fi evaluat corespunzător. Cu toate acestea, există riscul ca măsura să nu fie suficientă și să fi fost luată prea târziu, a avertizat el.

Riscul strategiei pașilor mici

„Având o creștere atât de rapidă a cazurilor de COVID-19 în rândul populației, astfel de restricții limitate ar putea să nu fie suficiente pentru a reduce transmiterea a virusului în această perioadă scurtă de timp - și, din păcate, ar putea fi necesare acum măsuri mai dure”, a spus el.

Drobac a avertizat, de asemenea, că o astfel de abordare foarte precaută, pas cu pas, ar putea fi insuficientă.

„Acțiunea timpurie este de obicei calea cea mai bună de urmat, deoarece nu poți controla creșterea exponențială. Cu cât megem mai mult pe strategia pașilor, când avem o explozie de cazuri, cu atât va fi mai greu să ținem lucrurile sub contrlol”, a spus el.

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...