Bărbatul care a evadat cu elicopterul dintr-o închisoare din Franţa, văzut într-o maşină cu explozibili

Data publicării:
redoine

Spărgătorul Redoine Faïd, care a evadat cu elicopterul dintr-o închisoare din Seine-et-Marne pe 1 iulie, a fost văzut într-o maşină cu explozivi găsită marţi seara în parcarea unui centru comercial la Sarcelles (Val-d'Oise), scrie News.ro citând AFP.

ZyZ3PTgwMCZoYXNoPTZjNmI2YzFhNDA2NTZhNGRlZmU4MDQxMjcwZjlhMTBh.thumb
Redoine Faid

„El a fost reperat” ca fiind unul dintre ocupanţii vehiculului ce a fugit de controlul jandarmeriei marţi, către ora locală 16.30 (17.30, ora României) în apropierea unei staţii de alimentare cu carburant în comuna vecină Piscop, a declarat una dintre aceste surse, fără să ofere alte detalii, confirmând o informaţie dezvăluită de Le Parisien.

O sursă apropiată anchetei a evocat„”imagini şi mărturii”. „Un important dispozitiv de căutare” a fost înfiinţat, a adăugat această sursă.

Marţi după-amiaza o urmărire a avut loc cu jandarmi, cărora li s-a alăturat rapid o echipă de poliţie, după care vehiculul a intrat într-o parcare subterană la centrul comercial, iar doi pasageri au fugit, abandonând maşina la faţa locului.

„Şase bucăţi de «plastic»” au fost găsite în portbagaj şi „false plăcuţe de înmatriculare”, potrivit unei surse din poliţie.

redoine-faid-car-tw
Foto: Twitter

Anchetatori au recuperat, pe 10 iulie, un rucsac descoperit în Oise care bănuiesc că a aparţinut comandoului care a participat la evadarea spărgătorului. Acest rucsac conţinea arme lungi, cagule şi un polizor.

La o zi după spectaculoasa sa evadare, un Renault Kangoo alb, inscripţionat cu sigla Enedis, ultimul vehicul cunoscut la bordul căruia se presupune că s-a aflat fugarul în prima zi de fugă, a fost găsit la Oise, "un departament pe care-l cunoştea bine”, a subliniat o sursă apropiată anchetei, deoarece spărgătorul multirecidivist este originar de aici.

„Obişnuit cu fuga”, fugarul a fost prezentat de poliţia judiciară drept un „individ periculos”.

El a fost condamnat, în aprilie, la 25 de ani de închisoare din cauza rolului de „organizator” pe care l-a jucat într-o spargere ratată, în 2010, în care a fost ucisă o poliţistă municipală.

După ce a evadat, aproximativ 100 de poliţişti specializaţi din cadrul poliţiei judiciare se concentrează asupra urmăririi lui Redoine Faïd, care a mai evadat din închisoarea Lille-Sequedin în 2013, după care a fost prins, şase săptămâni mai târziu, la periferia Parisului.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri