Ministrul Sănătăţii din Germania, Karl Lauterbach, spune că este „naivă” credința că varianta Omicron va fi sfârşitul pandemiei. El adaugă că vaccinarea este singura cale de ieşire din pandemie, deoarece varianta Omicron continuă să se răspândească.
Lauterbach a spus că obţinerea imunităţii prin infectare este o „vaccinare murdară” şi nu o soluţie.
„Încă avem nevoie de vaccinare obligatorie. În caz contrar, infectarea cu Omicron este o vaccinare murdară pe uşa din spate. Să contăm pe faptul că toți se vor infecta mai devreme sau mai târziu şi vor deveno imuni ar cauza mari probleme”, a spus Lauterbach.
Varianta Omicron a virusului pare până acum a fi mai blândă decât variantele anterioare, dar oficialul a avertizat că „mulţi oameni s-ar îmbolnăvi grav, cu daune adesea permanente”, dacă Omicron ar fi lăsat necontrolat.
„Pentru copiii noştri ar fi un experiment absolut iresponsabil”, a spus el într-un tweet la începutul acestei săptămâni, potrivit DW, citat de Mediafax.
Ministrul a mai spus că este „naiv” să credem că „Omicron este sfârşitul pandemiei”.
„Vaccinarea obligatorie este, de asemenea, importantă pentru viitoarele variante care se pot dezvolta în continuare”, a spus el pentru Welt. „Infecţia cu Omicron nu îl face neapărat imun la următoarea variantă virală”.
Lauterbach a avertizat, de asemenea, despre posibilitatea ca o variantă nouă, mai periculoasă, să înceapă să se răspândească.
„Imaginaţi-vă pentru o secundă că varianta Omicron este semnificativ mai mortală. În cazul acesta am fi în pericol existenţial acum. Nimeni nu poate garanta că nu se va dezvolta în curând o variantă mult mai periculoasă”, a explicat el.
Rata de vaccinare a Germaniei este mai mică decât cea din mai multe ţări europene: 71,5% din populaţie este complet vaccinată şi 40,9% au făcut doza booster. Guvernul cancelarului Olaf Scholz a stabilit un obiectiv de vaccinare de 80% şi speră să administreze 30 de milioane de vaccinuri booster până la sfârşitul lunii ianuarie.
Editor : M.B.